Mai sunt 6 zile până la data în care judecătorii Curtii Constitutionale se vor pronunta cu privire la exceptia de neconstitutionalitate în ce priveste abuzul în serviciu. De la ridicarea exceptiei in dosarul Bica, Nicusor Constantinescu a făcut tot ce i-a stat în putintă pentru a amâna procesul, el insusi fiind acuzat de abuz in serviciu, dincolo de termenul de 15 iunie stabilit de judecătorii CCR, sperând că decizia Curtii îi va fi favorabilă. In actiunea tergiversarii procesului, au cazut victime doi medici reputati din Constanta.

* La ultimul termen, in fata instantei, procurorul a prezentat o fisa medicala potrivit careia Constantinescu avea tensiunea 14 cu 8, adica relativ normala, in momentul in care medicii au decis sa-l interneze. Din aceasta cauza, DNA a inceput urmarirea penala impotriva medicilor care l-au internat.

In ultimele 90 de zile, Nicusor Constantinescu a luat la rand sectiile medicale din Spitalul Judetean de Urgenta Constanta, acolo unde s-a internat de mai multe ori invocand diverse probleme medicale.

Baronul si internarile cu o zi inainte de termenele de judecata

La 28 octombrie 2015, Nicusor Constantinescu a fost condamnat in prima instanta la 3,6 ani de inchisoare cu executare pentru subfinantarea Centrului Militar Zonal.
Din luna februarie, dupa ce exceptia de neconstitutionalitate a ajuns la CCR, Constantinescu a inceput sa invoce in mod constant diverse probleme de ordin medical pentru a tergiversa judecata.

Mai intai, la 18 februarie a.c., fostul presedinte al CJC a cerut stramutarea acestui dosar de la Curtea de Apel Constanta, insa judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au respins solicitarea acestuia.

La termenul din 3 martie, Constantinescu i-a recuzat pe judecatorii Andreea Ianca si Dan Iulian Nastase din cadrul Curtii de Apel Constanta. Cererea i-a fost respinsa.

La termenul din 17 martie, fostul presedinte al CJC cere audierea a doi fosti prefecti si, totodata, sesizeaza CCR in ce priveste abuzul in serviciu, dupa modelul Alina Bica. Judecatorii Curtii de Apel Constanta au stabilit urmatorul termen pentru 22 martie, atunci cand Constantinescu urma sa fie audiat.

A doua zi, insa, la 18 martie, Nicusor Constantinescu a luat calea Spitalului Judetean Constanta unde s-a internat pentru „proceduri medicale”, iar avocatii sai au solicitat suspendarea procesului.

La termenul din 22 martie, Constantinescu nu s-a prezentat in fata instantei pe motiv ca este internat in spital pentru „proceduri medicale”, iar cererea de suspendare a procesului a fost respinsa de judecatori, urmatorul termen fiind stabilit pe 29 martie.
A doua zi, in 23 martie, Nicusor Constantinescu se opereaza la sold.

La termenul din 29 martie fostul presedinte al CJC nu s-a prezentat in fata instantei, pe motiv ca, in urma operatiei, este netransportabil. Insa avocatul sau cere ridicarea controlului judiciar. Judecatorii resping solicitarea.

Ulterior, Nicusor Constantinescu nu s-a prezentat la termene, pe motiv ca se recupera la Sanatoriul din Techirghiol si ca nu se putea transporta, in urma operatiei la sold din 23 martie.

Asa se face ca, la termenul din 14 aprilie, Andrei Bodean, procurorul DNA Constanta care a instrumentat dosarul, a cerut audierea lui Constantinescu la Sanatoriul din Techirghiol, in sedinta publica. Cererea a fost admisa de judecatori, dar respinsa cu vehementa de Constantinescu, pe motiv ca vrea sa dea declaratie cand poate „participa apt medical la sedinta de judecata”. In urma refuzului, audierea acestuia a fost amanata pe 5 mai.

In termenul din 5 mai, nici Nicusor Constantinescu, nici avocatii acestuia nu s-au prezentat in fata instantei. Urmatorul termen a fost stabilit la 19 mai cand judecatorii, la cererea procurorului DNA Constanta, au dispus aducerea lui Constantinescu cu mandat, indiferent de mijloacele medicale necesare transportului acestuia.

Pe 18 mai, in seara dinaintea infatisarii in instanta, Nicusor Constantinescu s-a internat din nou in Spitalul Judetean Constanta, de data aceasta la sectia de Urologie. Presa locala a titrat la vremea aceea ca fostul presedinte al CJC s-a internat „de urgenta”, insa momentul internarii nu a fost ratat de fotografi.

Asadar, Nicusor Constantinescu nu se prezinta la termenul din 19 mai, iar procurorul DNA cere inlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv pentru nerespectarea obligatiilor prevazute de masura precedenta, printre care si prezentarea in fata instantei atunci cand este chemat.

A doua zi, pe 20 mai, Nicusor Constantinescu este supus unei interventii chirurgicale banale, de inlaturare a unor pietre la rinichi, eveniment care este filmat de medici si trimis presei la ordinul fostului presedinte al CJC.

Judecatorii nu s-au lasat intimidati si au solicitat aducerea lui Constantinescu la judecata. Acesta din urma, desi tocmai iesit din operatie, a fost extrem de recalcitrant si l-a certat cu furie pe procurorul DNA, in fata jurnalistilor si in fata instantei, pentru ca magistratul a adus probe si stenograme prin care a demonstrat ca Nicusor

Constantinescu i-a pacalit pe judecatori in ultimele luni si ca, de fapt, acesta a fost apt pentru a se prezenta in fata instantei.

Judecatorii au dispus arestarea preventiva a lui Constantinescu, iar a doua zi acesta a fost transferat la Penitenciarul Poarta Alba. In perioada in care Constantinescu a refuzat sa vina in fata instantei sub pretextul ca nu se poate deplasa, acesta a parasit sanatoriul in fiecare weekend si a organizat si a participat la evenimentul care a marcat intalnirea dupa 25 de ani de la absolvirea facultatii, la Universitatea Maritima Constanta. Acesta a recunoscut in fata instantei ca a participat si a „ciocnit un pahar” si la petrecerea de dupa eveniment, organizata la „Flora”, hotelul de casa al celor trei prieteni, controlat de Sorin Strutinsky.

La termenul din 6 iunie Nicusor Constantinescu ar fi trebuit sa fie audiat pentru ca mai apoi instanta sa ramana in pronuntare. Doar ca lucrurile nu au fost nicidecum simple:
La scurt timp de la intrarea in sala, Nicusor Constantinescu a devenit recalcitrant, a tipat la judecatoarea Andreea Ianca „Vreti sa ma omorati?” si a cerut sa vina un echipaj SMURD. Procesul s-a suspendat pana la sosirea medicilor care i-au dat o pastila si l-au asistat insa acesta a refuzat sa dea declaratii „din cauza starii de sanatate”. Ulterior, avocatul lui Constantinescu a cerut recuzarea completului, suspendarea procesului si a invocat o exceptie de nelegalitate. Cererile i-au fost respinse. Apoi, avocatul a explicat ca Nicusor Constantinescu refuza sa isi ia tratamentul „ca o forma de protest”.

Vazand ca nu exista cale de intoarcere, fostul presedinte al CJC apeleaza la un alt tertip de tergiversare a procesului si isi concediaza avocatul care isi strange dosarele si pleaca din sala de judecata. Ramas singur, Constantinescu cere un alt avocat, primeste unul din oficiu, il refuza pe motiv ca nu cunoaste dosarul si zbiara catre judecatori: „Va acuz de tentativa de omor repetat!”. Magistratii incearca sa il linisteasca, suspenda sedinta, iar dupa reluarea acesteia procurorul DNA cere pedeapsa maxima pentru Nicusor Constantinescu, de 9,3 ani cu executare.

La auzul cererii procurorului, Nicusor Constantinescu a solicitat sa fie transportat la Spitalul Judetean Constanta pentru ca se simte rau. Pana la iesirea din Curtea de Apel si-a revenit insa. Intrebat fiind de jurnalisti de ce nu isi ia tratamentul pentru tensiune, Constantinescu s-a infuriat si le-a transmis acestora: „Hai, nu mai mancati c*, ma!”

In 8 iunie, judecatorii au incercat sa reia procesul, in zadar insa: Nicusor Constantinescu le-a spus judecatorilor ca angajase un avocat in urma cu putin timp si ca acesta are nevoie de timp pentru a studia dosarul. Solicitarea i-a fost respinsa, iar tensiunea i-a urcat la 25 cu 14. Judecatorii au intrerupt sedinta, iar medicii au propus ca Nicusor Constantinescu sa fie dus la spital pentru a-i fi stabilizata situatia.

Procurorul si judecatorii au fost de acord, doar ca Nicusor Constantinescu nu a mai fost adus inapoi dupa stabilizare. Judecatorii au decis ca termenul de pronuntare a deciziei definitive sa fie 22 iunie pentru a se avea in vedere decizia CCR cu privire la abuzul in serviciul. Ulterior, Nicusor Constantinescu a fost internat la sectia de Cardiologie sub ingrijirea directa a sefului de sectie Raluca Irinel Parepa.

La 9 iunie, Nicusor Constantinescu a fost adus iar in fata instantei si le-a spus jurnalistilor ca a fost „externat de DNA” si ca vrea sa fie „ingrijit de procurorul Bodean DNA”. Procurorul a adus in fata instantei fisa medicala aferenta internarii de pe 8 iunie, conform careia Constantinescu avea tensiunea 14 cu 8 in momentul in care medicii au decis sa il interneze pe sectia de Cardiologie.

Pentru acest lucru, DNA Constanta a dispus punerea in miscare a actiunii penale si impunerea controlului judiciar pentru 60 de zile, incepand din 8 iunie, pentru Raluca Irinel Parepa, sefa sectiei de Cardiologie, si Marius toringhibel, medic primar al aceleiasi sectii. Procurorii DNA Constanta considera ca cele doua cadre medicale l-au ajutat pe fostul presedinte al Consiliului Judetean Constanta sa se sustraga de la executarea arestului preventiv si sa beneficieze de conditii mai blande, in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Constanta.

Colectia penala a lui Nicusor Constantinescu

Procurorul Andrei Bodean din cadrul DNA Constanta l-a trimis in judecata pe Nicusor Constantinescu in patru dosare penale:

1. Subfinantarea Centrului Militar Zonal (speta in care a primit condamnarea de 3,6 ani cu executare, in prima instanta)

2. Dosarul fundatiilor Thalia si Fantasio

3. Dosarul prejudiciului de peste 30 de milioane de lei in dauna Consiliului Judetean Constanta si de peste 1 milion de lei in dauna statului roman

4. Dosarul elicopterului SMURD prabusit in Siutghiol.

5. Procurorul Dana Ana din cadrul DNA Bucuresti l-a trimis in judecata pe fostul presedinte al CJC intr-un al cincilea dosar penal, alaturi de fostul director general al Regiei Autonome Judetene de Drumuri si Poduri Constanta.

6. Cel de-al saselea dosar al lui Constantinescu este si „veteranul” din colectia acestuia. Din anul 2008, fostul baron al judetului Constanta imparte dosarul retrocedarilor cu prietenul sau Radu Mazare, fostul primar al Constantei, si cu alti 30 de inculpati.

Comisarul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.