Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, ca nu a fost citat de anchetatorii anticoruptie, pana in prezent, in vreun dosar privind referendumul din 29 iulie, precizand ca se va duce la DNA daca va fi chemat de procurori pentru ca a votat.

Intrebat daca, in cazul in care va fi citat, se va prezenta in fata anchetatorilor, Dragnea a raspuns afirmativ, aratand ca va da curs unei posibile astfel de cereri.

"Nu pot sa ma duc la DNA de capul meu. Daca trebuie sa fiu chemat la DNA ca am mers la vot, sigur, o sa-mi asum lucrul asta, dar pentru altceva nu vad de ce sa fiu chemat", a spus secretarul general al PSD, la iesirea de la Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), unde au avut loc discutii despre rectificare, dar si despre functionarea si finantarea administratiei publice.

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Vrancea, Marian Oprisan, a declarat, tot miercuri, raspunzand unei intrebari privind o posibila audierea a sa la DNA in cazul referendumului, ca aceasta este "o poveste de adormit copiii", pentru ca nu exista niciun motiv pentru a fi cercetat, dar daca va fi citat, se va prezenta.

Oprisan a venit la sediul Ministerului Administratiei si Internelor in calitate de presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Vrancea, pentru a participa la discutiile cu conducerea MAI si cu premierul Victor Ponta.

El a precizat insa ca, daca va fi chemat de procurorii DNA, va da curs invitatiei.

Presedintele CJ Vrancea a mai spus ca nu era nevoie ca procurorii sa bata din poarta in poarta, ci era suficient sa faca verificari la sediile parchetelor.

Procurorii DNA fac verificari in mai multe localitati din Vrancea, unde la referendum s-a inregistrat o prezenta la vot chiar si de 250 la suta.

Anchetatorii au facut, miercuri, verificari in localitatea vranceana Lepsa, unde la referendum s-a inregistrat o prezenta la vot de 250 la suta, autoritatile locale sustinand ca acest lucru a fost posibil intrucat este vorba de o zona turistica, aici fiind construite peste o mie de case de vacanta.

Saptamana trecuta, procurorii au facut verificari si in localitatea vranceana Suraia, oamenii fiind chestionati cu privire la desfasurarea referendumului, dupa ce au fost depuse sesizari in acest sens.

Verificarile s-au desfasurat pe durata mai multor zile, primarul din Suraia, Vasile Grosu, declarand ca oameni s-au plans de "actiunile abuzive" ale procurorilor.

In 16 august, Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie arata ca sunt inregistrate peste 500 de dosare penale privind desfasurarea referendumului, unele din ele sunt la DNA, iar in aceste cauze nu sunt cercetate persoanele care au votat si nu este verificat modul in care cetatenii au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale.

Procurorul general a declarat, miercuri, ca din cele peste 500 de plangeri privind referendumul, mai mult de jumatate privesc impiedicarea votului sau mita electrala, precizand ca a anuntat de la inceputul anului ca "statistica Parchetului va expoda" in cazul dosarelor privind infractiuni la vot.

Potrivit lui Kovesi, din cele peste 500 de plangeri penale privind referendumul, in 50 de dosare este vorba de impiedicarea dreptului de a vota, iar in 297 sunt cercetate fapte de mita electorala, respectiv darea de bunuri sau bani pentru a vota sau a nu vota.

Codruta Kovesi a spus ca in dosarele de la Parchet privind referendumul nu sunt cercetati cetateni pentru ca au votat, nici pentru modul in care au votat, ei nefiind intrebati de anchetatori in ce fel si-au exercitat dreptul la vot.

Kovesi a subliniat ca procurorii nu pot fi acuzati ca cerceteaza oamenii care au participat la vot, pentru ca in egala masura sunt anchetate si cazuri de impiedicare a exercitarii dreptului de vot.

Procurorul general a tinut sa precizeze ca sunt persoane care au votat atat pe listele electorale permanente, cat si pe cele suplimentare, intr-o sectie fiind cate patru pagini pe care apare aceeasi semnatura sau CNP-uri dublate.

"Este normal ca o persoana care apare pe mai multe liste sa fie intrebata daca a votat sau nu a votat", a adaugat Kovesi.

Ea a mai spus ca sunt cetateni care apar pe listele electorale si sunt audiati in calitate de martori, multi spunand ca nu s-au prezentat la vot sau ca semnatura nu le apartine, desi apare pe trei-patru liste.

Sursa: rtv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.