Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunțat că luni a început montarea parapeților de protecție pe DN1, deși „în unele locuri mai există opoziția unor autorități locale”.
„S-a început în zonele considerate a fi, după studiul făcut împreună cu poliția rutieră, punctele negre, tronsoanele unde au fost semnalate cele mai multe accidente (montarea parapeților—n.r.). Am început, firesc, pe porțiunea București — Brașov. Acolo este cazul cel mai cunoscut pentru că acolo sunt cele mai mari accidente, iar statistica a înregistrat, în ultimii cinci ani, peste 500 de incidente, cu 80 și ceva de morți. Lucrările vor continua până la limita a 150 de km de parapet, care au fost contractați pentru anul acesta”, a declarat Costescu pentru AGERPRES.
El apreciază operațiunea de instalare a parapeților drept o măsură benefică: „Sunt sigur că statisticile pe anii următori vor dovedi că această măsură va fi una benefică. Trebuia luată de mult. Nu cotează acum de ce nu a fost făcută. Am început și mergem cu toată viteza înainte”.
Dan Costescu a mai precizat că instalarea parapeților nu se va face doar pe DN1, ci și „în alte puncte negre identificate a pune în pericol viața oamenilor” chiar „cu toată opoziția manifestată de unele autorități locale”.
Ministrul a dezvăluit că „sunt și cazuri în care a numite administrații nu vor, ba mai mult afirmă că vor să scoată parapeții pentru că nu ar arăta bine localitățile lor”.
„Nu vom renunța însă, se va negocia pentru că este vorba de siguranța oamenilor. Se va negocia foarte dur. Politica contează mai puțin în asemenea cazuri, importantă este viața pe șosele”, a punctat ministrul Transporturilor.
AGERPRES
[…] Costescu: A început montarea parapeților de protecție pe DN1, deși în unele locuri există opoz… apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]