-
Primarul de Prundu Bârgăului, Doru Crişan, a avut grijă de prietenii săi de la Îndemînarea Prodcom nu doar prin contractele de lucrări pe care le-a acordat acestora, preponderent prin atribuiri directe, ci şi prin intermediul unor schimburi de terenuri pentru a le facilita construirea unei microhidrocentrale.
-
Pe modelul patentat la Năsăud de colegul său de partid Mircea Romocea, schimburile de teren promovate în Consiliul local au fost bine gândite şi motivate, astfel încât niciunul dintre consilieri să nu „miroase” ceva.
Nu mult după ce şi-a preluat mandatatul de primar, cu aproximativ cu aproximativ trei ani în urmă, primarul Doru Crişan s-a că nu i-ar strica să intre şi el în lumeabăieților deștepți ai energiei.Şi cum a găsit şi parteneri de nădejde în Îndemînarea Prodcom şi al ei patron, Alexandru Simionca, împreună au pus la punct un plan menit să acopere ochii consilierilor locali, astfel încât niciunul să nu bănuiască adevăratul scop.
Lovituri cu mantă
Terenurile vizate de „echipa” Crişan – Simionca au fost cele situate în zona dig, astfel că a propus Consiliului Local Prundu Bârgăului o succesiune de schimburi de terenuri care s-au dovedit păguboase pentru comunitatea din prundu Bârgăului. Preoții celor două parohii din comună au fost primii induși în eroare de către primarul Doru Crişan. Nici mai mult nici mai puţin edilul le-a propus preoţilor să cedeze 58 ari de teren situat în buricul târgului în schimbul a 16 ari situate pe strada Brujeni 2. Între timp, terenurile din zona dig, care erau în domeniul public al statului, au fost trecute de urgenţă în domeniul public al comunei Prundu Bârgăului și ulterior în domeniul privat al comunei Prundu Bârgăului. Motivul pentru care Doru Crişan a făcut această mişcare a fost acela ca mai târziu să poată înstrăina terenurile din respectiva zonă.
În aprilie 2015, primarul Doru Crişan a inițiat un proiect de hotărâre prin care a propus și susținut un schimb de terenuri între Primăria Prundu Bârgăului şi soţii Simionca – Alexandru şi Veronica. Mai precis, administraţia locală din Prundu Bârgăului a dat la schimb, evident după ce consilierii locali au ridicat cuminţei mâinile întru aprobare, un teren în suprafaţă de 12.510 m.p., adică 1,25 ha, considerat „neproductiv”, pentru un teren de DOAR 5.847 m.p (0,58 ha), considerat „fânaţe”. Aceste fânaţe reprezintă exact terenul pentru care primarul Doru Crişan s-a obosit să facă schimb cu preoţii din comună, pentru ca mai apoi să îl cedeze lui Simionca. Motivaţia cu care Doru Crişan a venit în faţa consilierilor locali pentru a-i aproba propunerea cu schimbul de terenuri a fost acela că firma lui Simionca, Îndemînarea Prodcom SRL, va face un lac de agrement în zona dig, proiect în care mai apoi administraţia locală din Prundu Bârgăului să devină partener, parteneriat din care comuna ar avea de câștigat financiar.
La cinci luni distanţă de la această mişcare, mai precis în octombrie 2015, primarul Doru Crişan a venit în faţa consilierilor locali cu propunerea ca administraţia locală să achiziţioneze de la o persoană privată un teren de 35 de ari din zona dig, la preţul de 150.840 lei, adică aproximativ 35.000 de euro,teren învecinat cu alte terenuri ale comunei Prundu Bârgăului în suprafață de aproximativ 2,5 ha pe care primarul susținea că va face un aqua-park.
Totul s-a dovedit a fi pentru Simionca
După un an și jumătate, din toată povestea cu faimosul lac de agrement din care comuna Prundu Bârgăuli ar fi avut numai de câştigat în urma parteneriatului public-privat, dar şi din cea cu aqua-parkul s-a ales praful, iar consilierii locali au constatat că au fost duşi pur şi simplu de nas, fiindcă cele două proiecte au fost doar un paravan pentru schimburile de terenuri în favoarea lui Simionca.
În timp s-a dovedit că de fapt, pe terenul pe care patronul Îndemînarea Prodcom SRL spunea că va face un lac de agrement el a avut de gând să construiască o microhidrocentrală, construcţie care de altfel a şi fost demarată pe numele altei firme a lui Simionca – Îndemînarea Hidro SRL. Cât despre terenul cumpărat de Primăria Prundu Bârgăului în suprafață de 35 ari cât ţi celelalte terenuri ale comunei în suprafață de aproximativ 2,5 ha – pe care spunea primarul comunei Crișan Doru Toader că va construi un aqua-park – au fost puse la dispoziţia Îndemanarea Hidro, deci tot lui Simionca, pentru a putea tranzita cu conducta de alimentare-deversare a apei captate și uzinate.
Astfel, în februarie 2016, primarul Doru Crişan a venit cu o nouă solicitare în faţa consilierilor locali, prin care se dorea aprobarea unui drept de superficie în favoarea Îndemanarea Hidro SRL, prin care aceasta solicita drept de superficie (drept de folosință cu titlu gratuit pe toată perioada existenței construcțiilor sau amenajărilor) pe terenurile proprietatea comunei Prundu Bârgăului în suprafață totală de 2,5 ha.
Aleşii locali din Prundu Bârgăului nu aufost de acord şi prin urmare nu au votat această cerere a primarului Crișan Doru Toader. Cu toate acestea, edilul a dat un acordul verbal firmei lui Simionca pentru începerea lucrărilor pe domeniul public al comunei, care de altfel au început foarte rapid. Nu s-a aşteptat însă primarul Crişan ca vreun consilier să reacţioneze. Însă după circa trei săptămâni, nouă consilieri locali, plus viceprimarul Ioan Cioncan au sesizat instituţiile competente de control. Ca să nu aibă probleme mai mari, Doru Crişan nu a avut de ales şi „s-a autosesizat” şi a amendat firma lui Simionca.
Mişcări similare la Năsăud
Povestea microhidrocentralei de la Prundu Bârgăului este în foarte multe aspecte similară cu cea de la Năsăud. În oraşul de pe Someş s-au petrecut mişcări similare în ceea ce priveşte schimburile de terenuri, consilierii locali nebănuind ce avea să urmeze au aprobat liniştiţi propunerile primarului. Şi la Năsăud, primarul Mircea Romocea s-a folosit de un „proiect” al unui complex de agrement pe care ar fi urmat să îl realizeze pe circa 3 ha de teren, vizavi de staţia CFR, peste calea ferată, pe malul Someşului. Mai întâi a făcut un schimb de terenuri cu un privat – Ioan Rus – care avea o proprietate de câteva zeci de ai în zona respectivă şi l-a dus taman în zona cascadei, unde avea de gând SC Acord Impex SRL, firmă care iniţial era pe numele său, să construiască microhidrocentrala. La scurt timp după acest schimb, Romocea şi-a vândut firma taman acestui Ioan Rus. La câteva luni distanţă, primarul de Năsăud obţine trecerea pragului de fund al cascadei din domeniul public al statului, în domeniul public al oraşului, după care foarte rapid organizează o licitaţie pentru concesionarea acestui prag de fund. Numai că pentru această licitaţie, caietul de sarcini a fost întocmit ci dedicaţie, fiindcă nu se putea prezenta vreun întreprinzător fără să aibă la dosar avizul Apelor Române. Or Acord Impex SRL avea respectivul act la mână, chit că era aproape de expirare. Una peste alta, Acord Impex SRL a primit urgent o prelungire a valabilităţii documentului, astfel că s-a putu trece şi la fapte, adică la execuţia microhidrocentralei.