E.ON Energie România a reziliat contractul de vânzare-cumpărare gaze naturale destinate pieței libere, categoria non-casnici, încheiat cu Romgaz în septembrie anul trecut, conform unui raport remis Bursei de Valori București.

„SNGN Romgaz SA informează piața de capital cu privire la încetarea contractului de vânzare-cumpărare gaze naturale nr.14/2015, încheiat cu E.ON Energie România SA. Ca urmare a notificării transmise de către E.ON Energie România SA, contractul a fost reziliat cu data de 22 aprilie 2016”, se menționează în raport.

Contractul prevedea furnizarea de gaze naturale de către Romgaz în perioada 1 octombrie 2010 — 30 septembrie 2016. Valoarea estimată a livrărilor era de 281,372 milioane lei, inclusiv TVA. Raportul precizează că relațiile contractuale pe care Romgaz le are cu E.ON Energie rămân nemodificate în privința contractului de vânzare—cumpărare gaze naturale destinate pieței libere, categoria CPET (Centrale de producere energie termică), pentru perioada 1 octombrie 2015—30 septembrie 2016, cu o valoare de 504,987 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.