Aroganțele polițiștilor bistrițeni trec de granița județului. Un sofer aflat în trafic a reușit să surprindă în 24 aprilie  pe raza localității  Bucium,  din  județul Maramureș, conducătorul unei mașini de poliție din Năsăud, care a intrat în depășire, încălcând regulile de circulație.

Potrivit surselor Gazetei de Bistrița,  agentul ce a făcut depășirea pe linie continua este nimeni altul decât Gavrila Ciociu de la politia Năsăud.

Exclus este faptul ca acesta să se fi aflat în misiune, având în vedere că nu avea semnale sonore sau girofarul pornit.

Potrivit legii, dacă agentul de la Poliția Năsăud era surprins de colegi, risca o sancțiune de 340 de lei,  patru puncte pe permisul de conducere și reținerea desigur, a permisului pe 30 de zile.

Culmea culmilor este că,  agentul Găvrilă Ciociu este cel care, la rândul sau si-a sancționat un coleg, pe agentul Demeter ce vorbea la telefon în timp ce conducea un MCV de-al poliției. Desigur în acest caz Ciociu nu a avut de ales, deoarece, un șofer a folosit serviciul 112 pentru a-l raporta pe Demeter.

Revenim la șoferului Muresan cel  care a reușit sa filmeze aroganta comisă de agentul Găvrilă Ciociu. Mureșan a și făcut-o publică pe pagina de socializare.

14 COMENTARII

  1. tot nu inteleg ce ilegalitati a facut Demeter! In articol se precizeaza ca a fost sanctionat de Ciociu pentru ca cineva a sunat la 112. Pai daca a incalcat legislatia rutiera si a fost sanctionat de catre Ciociu, care sunt ilegalitatile? O conraventie nu este = cu ilegalitati. Domnilor ziaristi cautati-va surse mai bune si pe urma aruncati cu noroi. Am auzit ca si in randurile celor din presa sunt unii care pretind bani pentru a nu scrie despre anumite persoane. E adevarat sau circula doar asa un zvon?

  2. Dar acest sofer Muresan cat de legal foloseste telefonul mobil pentru a filma in timp ce conducea?
    Sau e un fel de frustrat care cere ordinul de serviciu cand este oprit? :))
    Da, multi dintre noi suntem soferi, si toti gresim, dar oare daca ni s-ar lua permisul de fiecare data cand savarsim o atat de mare ilegalitate, ce procentaj din soferi ar mai ramane la volan? eu spun ca unul destul de mic…
    Si am asa o presimtire ca acest domn Muresan nu s-ar numara printre ei… si nici cei de la presa :))

  3. Cum mama dracu sa i-l amendezi pe un om doar pentru ca altul a sunat la 112.???daca spunea ca a trecut pe rosu la calea ferată îi lua permisu!!!???? Cata de ?sa fi!!!!!!pai nu trebuia sa il vadă vb la tel???asa poti sa f…. pe oricine nu? Sigur ăla care la reclamat era ,, pieton,,?

  4. Miroase a razbunare de gulas! Cum a-ti stabilit cá, masina este condusa de Ag.Ciociu,din câte cunosc, este cu steluțe. Sunt curios cine are sânge în vână să-l sancționeze! Poate Demeter! Fără supărare întrebam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.