Salariul mediu pe angajat în Hidroelectrica este de 1.643 euro, iar salariaţii companiei beneficiază de 70 de tipuri de indemnizaţii, prime jubiliare şi alte beneficii, care acoperă 59% din totalul veniturilor, fiind o situaţie "atipică", potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica, informează Mediafax.

 

"Contractul colectiv de muncă în Hidroelectrica, încheiat în 2005 şi care expiră în 2014, are multe anomalii, este împovărător pentru indicatorii financiari ai companiei şi încurajează nemunca ", a declarat vineri într-o conferinţă de presă Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judicar al Hidroelectrica, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, Euro Insol a publicat vineri raportul privind cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a companiei de stat, cel mai mare producător de energie din România. Conform raportului, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă din cauza vânzărilor de energie către "băieţii deştepţi", managementului deficitar, investiţiilor neperformante şi secetei prelungite, dar şi a altor factori, precum costurile cu apa uzinată, contractul colectiv de muncă şi achiziţia de energie de la terţi.

Potrivit raportului, ponderea salariului de bază pentru timpul efectiv lucrat este de 41% din totalul veniturilor pe sariat, iar diferenţa de 59% este reprezentată de sporuri şi indemnizaţii.

Remus Borza a mai adăugat că salariaţii Hidroelectrica beneficiază de 70 de beneficii, prime jubiliare, indemnizaţii, a căror ponderea este mai mare cu 300% faţă de salariul de bază.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.