Există în peisajul politic local un personaj care se crede mare politician dar, în toată viața lui nu a avansat nici în vreun partid și nici în funcțiile de demnitate publică. Face politică de 20 de ani așa cum spune chiar el. Nu spune însă și că a fost în trei partide până acuma (PNTCD, PNL, PD și iarăsi PNL). Un traseist în toată regula.
După atâția ani de politică și după patru mandate de consilier local ar fi trebuit să fi ajuns măcar pe o poziție de președinte de organizație sau de viceprimar. De ce n-a ajuns? Tocmai pentru că este un infatuat căruia îi este imposibil să lucreze într-o echipă. Un inadaptabil care dorește doar funcții.
Acuma își dorește cu orice preț să ajungă primar. Avea o șansă să fie candidatul PNL la primăria Bistrița dar personajul nu s-a gândit în nici un moment că pentru asta are nevoie și de sprijinul organizației, sprijin pe care nu l-a avut tocmai datorită comportamentului lui de om cu nasul pe sus, sfidător. La împărțirea sarcinilor politice el nu-și asuma nici o responsabilitate ci se credea mai presus decât ceilalți, dând doar lecții, că de, cică are omul doctorat.
S-a promovat de unul singur de parcă nu ar fi făcut parte dintr-o organizație politică. A ieșit cu tot felul de așa zise proiecte pentru Bistrița ca fiind propria lui creație dar care de fapt sunt idei care au fost discutate în partid și pe care și le-a însușit ca fiind propriile lui emulații. A făcut analize politice și s-a dat mare unificator al dreptei de parcă l-ar fi mandatat cineva să discute cu reprezentații altor formațiuni politice de vreo alianță electorală.
Și-a făcut chipurile, sondaje proprii în care a ieșit ca unicul candidat care poate câștiga în bătălia electorală cu prietenul său Crețu. Prieten căruia îi este profund îndatorat și căruia dorește să-i facă jocul, ca și Vasile Moldovan de altfel, pentru că nu te poți duce la luptă și să câștigi atunci când cari schelete după tine.
Apoi, omul a fost unul din cei care au săpat adânc la fundația proiectului Titieni. Ba că nu-i din partid, ba că n-a auzit de el, ba că-i actoraș, etc. Bineînțeles că asemenea reacții adverse vin din incapacitatea lui de a înțelege personalitatea complexă și puternică a unui om ca Adrian Titieni. Cu alte cuvinte, Seserman e un frustrat și un complexat.
Nu sunt psiholog dar am cunoscut în viață mulți oameni și multe personalități și vă mărturisesc că rar mi-a fost dat să văd un asemenea exemplar. Specimenul în cauză nu știe cine este, nici ce vrea și nici ce poate. Ipocrizia și diletantismul sunt principalele lui calități iar aroganța i se poate citi pe față, ca și la Crețu.
Într-un interviu recent dat de celebrul clasic în viață Alin Seserman, acesta spunea: “Nu știu exact ce voi face… Poate voi face campanie la municipiu, poate la județ, poate la București, nu m-am hotărât… până de foarte curând, NU demult eram candidat.. iar acum lucrurile sunt schimbate…”. Nu stimabile veșnic jucător de gleznă, lucrurile nu au fost schimbate, doar că mintea ta plină de fantezii nu a înțeles și nu va înțelege că nu ai fost niciodată candidatul PNL la funcția de primar al Bistriței.
Eu personal nu-mi mai doresc pentru Bistrița și pentru binele cetățenilor acestui oraș încă un primar cu caracterul lui Crețu. Cu asemenea oameni la conducere orașul va muri. Iar, Seserman, acest “filozof” casnic, la nivel de caracter nu este altceva decât o clonă a lui Crețu.
Ioan Peteleu