El a motivat că, în prezent, nu există suficienţi agenţi de ordine publică. Iniţiativa care vizează modificarea OUG 63/2010 pentru modificarea şi completarea legii 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi stabilirea unor măsuri financiare a fost depusă în această săptămână, fiind semnată de 12 deputaţi PNL. „În cazul în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială are organizat serviciu public de poliţie comunitară, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes judeţean, după caz, cu sau fără personalitate juridică, la numărul maxim al posturilor (…), după caz, se mai adaugă numărul posturilor determinat: un post pentru fiecare 1.000 de locuitori pentru comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti, consiliul local al unităţii sau subdiviziunii administrativ-teritoriale fiind abilitat să hotărască suplimentarea numărului maxim al posturilor până la atingerea unui raport de un post pentru fiecare 500 de locuitori”, se arată în proiect, conform Agerpres.
[…] Lege în Parlament: 1 polițist la 1.000 de bistrițeni apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]