O zi trăită şi în sala, pe coridoarele paşilor pierduţi, după populara zicere, e deosebită de alte spaţii publice. Pentru mine aşa a fost de când mă ştiu justiţiabil. Şi aşa a fost şi la Judecătoria Năsăud ultima oară. Or, acolo unde simt asemenea stări, cu atât mai apăsătoare devin când mă găsesc a doua oară la aceleaşi instanţe. Ceva dostoevskian pluteşte în aerul de-acolo, în toate, irespirabil, în momentele de aşteptare. Ţi-e frig deşi caloriferele sunt calde. În antreu, grupurile şuşotesc, dintre ele câte unul se uită peste toţi la uşă, caută cu privirile, aşteaptă… nu acela, că s-a îndreptat spre alţii, iar bisericuţele adevărate sunt în jurul avocaţilor; aşa şi arată monahii în robele lor: slujitori şi ei întru credinţa dreptăţii (atât cât e onorariul, la ceilalţi, în robe, cât e salariul…).
Am mai spus cum a decurs şi s-a desfăşurat procesul în câtimea de timp acordată dosarului nr. 1240/265/2014. Mă reîntorc la momentul când nu-mi găseam hârtia ce zburase sub o bancă. Acela a fost vârful neputinţei mele şi a umilirii ca justiţiabil.
De când m-am ridicat din bancă şi m-am îndreptat spre un spaţiu unde şi alţi martori şi părţi au vorbit înaintea mea, m-am oprit. Îmbrăcat de iarnă, cu baston şi cu căciula în mâinile tremurânde de încordare, că nu câştigam sau nu pierdeam procesul meu, ci al celor 44 de comune grănicereşti. Copleşitoare datorie!
Acum Uniunea este ocupată de primari cu partidele lor în spate şi era reprezentată în proces de avocatul Buhai Marius-Nicolae. Preşedintele-primar Onul Gheorghe fiind „buhai” în materie de drept, a angajat avocat pe banii grănicerilor. Eu, preşedintele de onoare al organizaţiei înfiinţate de mine, stau în faţa instanţei rezemat în baston. Politicalele de azi în UCGN m-au ridicat în picioare, aşa rămân şi când vorbeşte avocatul stau înţepenit să-l ascult.
Nu numai atunci am simţit desconsiderarea părţilor, că e o veche formă perversă de intimidare a justiţiabililor. De umilire a lor, întâi. Deşi oricine e încă sub prezumpţia nevinovăţiei. Dar apăsarea e permanentă azi în sistemele învechite de justiţie – e ca la noi. Căci un scaun pentru mine, la 90 de ani, nu s-a găsit. Într-un caz similar, fiind parte într-un proces, prin 1980, preşedintele instanţei a dispus să-i fie adus omului un pahar de apă şi un scaun să stea jos chiar în timpul audierii. Probabil să nu fiu crezut (nici la fond, nici la apel), cum nu am fost nici de instanţe, în susţinerea cauzei. Cam atât sunt de concrete şi vizibile azi formele umanismului în justiţie. Nu am încă experienţa celui din închisori să ies de acolo reşapat. Însă nu-i târziu să mă ajute doamna judecătoare Simina Corlăţeanu şi celelalte două judecătoare de la apel, după publicarea acestor pagini, ca să ies de acolo măcar scriitor sau teolog, ori om de ştiinţă, că azi se poartă. În filme americane am văzut că la proces părţile stau pe scaune sau bănci în timpul cât nu vorbesc, că ăia sunt mai cu moţ, au făcut-o şi pe asta.
Au devenit banale sălile instanţelor din România prin înspăimântătoarea lor dispunere plată. Cele mai moderne ca la Judecătoria Năsăud sunt amfiteatre. Nu organele judecătoreşti sunt de vină, ci incultura juridică a conducătorilor, politicienilor şi parlamentarilor români din istoria modernă şi contemporană comunistă prelungită în tradiţie.
Să-şi mai imagineze cititorul ostilitatea creată în opidul Năsăudului şi din tot spaţiul grăniceresc după alegerile din aprilie 2014, când Uniunea a căzut sub ocupaţia partidelor şi alianţelor primarilor politruci pentru instaurarea puterii lor. Se împlinesc în curând 2 ani şi nu am mai fost de atunci anunţat să particip la Adunările generale ale consiliului director. Deşi dreptul îmi este scris în Statut – unica lege şi fundamentală, cum îl practică Nicolae Manolescu pe al scriitorilor din România.
La poluarea atmosferei de minimalizare a grănicerismului, de alungare a mea din Uniune, lucrează nemijlocit cu sârg tripleta de la înaintare: P.S.D. – Securitatea (veche şi nouă) – P.S.D., formată din Romocea – Antonel – Onul. În acoperire imediată a lor sunt cei mijlocaşi, cei vreo 18 primari, viceprimari, consilieri din adunarea generală a Uniunii şi din toate neamurile de partide. La nivelul judeţului: democraţii, liberalii, ideologii, legiuitorii şi parlamentarii aleşi ai poporului (senatori, deputaţi): Florian Daniel Cristian, P.D.L.; Deneş Ioan, P.S.D.; Dobra Dorin Mircea, P.N.L.; Pană Adriana, P.S.D.; Suciu Daniel, P.S.D.; Oltean Ioan, P.D.L.; Dolha Nichita Ştefan, P.N.L. Pe unul nu l-a durut în cot de soarta grănicerilor în perspectivă, numai de patrimoniul şi Fondurile Uniunii (încât doi parveniţi reprezentanţo ai celor 44 de comune au făcut-o făţiş în Parlament). Am spus şi alegătorilor năsăudeni şi o repet grănicerilor din tot judeţul: i-a bătut Dumnezeu cu mâna lor; ce-au ales.
Fireşte că în momentele acele de justiţie intanţele au avut informaţia stării politice a locului: judecătoarea Simina Corlăţeanu şi cele două din apel. Doar tonul opiniei „democratice multipartide”, mai cu seamă între intelectuali, îl dă învăţatul medic Buta, de două ori doctor (cum semna cineva tot bistriţean). Prestigiosul cărturar are ascultare şi autoritate: e colegul meu din Uniunea Scriitorilor – mi-a şi promis restituirea imobilelor Uniunii la paştile cailor.
Împotrivă-mi cei dinainte, simţeam şi atunci un sprijin moral precum fu cel faptic în următorii: prof. Gheorghe Marinescu, fostul director al Complexului Muzeal B.-N.; inginer Dumitru Mureşan, fost primar al Năsăudului atunci grăniceresc; prof. Dorel Coc, actualul director al Colegiului „George Coşbuc” ş.a.
După ce am fost dat jos din picioare, am mers apoi stând pe bancă în maşină, dus de „hoţul” răstignit din stânga mea, la gară, să aştept trenul şi apelul.
Teodor TANCO
