– Scrisoare deschisă conducerii judeţene PNL Bistriţa-Năsăud –

 

Semnatarul acestor rânduri cunosc istoria adevărată a elitei liberale şi le-am citit discursurile în perioada în care comuniştii, prin forţă şi cu sprijinul sovieticilor, puneau treptat mâna pe putere.

Câţi din liberalii de astăzi au citit sau au auzit de 8 noiembrie 1945, de marea manifestaţie populară din Piaţa Palatului, când tineretul liberal (adevărat!) şi-a manifestat simpatia faţă de rege, care prin mijloace constituţionale încerca să se opună bolşevizării României.

Manifestanţii au fost răspândiţi de focurile de arme automate trase din incinta Ministerului de Interne, la ordinul lui Teohari Georgescu. O mare parte din tineretul liberal a fost arestat şi condamnat, trecând prin temniţele de exterminare şi prin lagăre de muncă forţată. În consecinţă, am dreptul moral să vorbesc despre liberali şi liberalism.

Oare conducerea actuală (la nivel judeţean) a PNL s-a interesat oare sau cunoaşte că Sângeorz-Băi a fost centrul liberalismului din actualul judeţ? De aici au plecat:

– Laurenţiu Oanea, parlamentar liberal în perioada interbelică şi care a fost secretarul Marii Uniri de le 1 Decembrie 1918;

– Solomon Haliţă, mâna dreaptă a lui Spiru Haret, prefect din partea liberalilor în judeţele Iaşi şi Bistriţa-Năsăud;

– Octavian Utalea, ofiţer de carieră, comandant al Gărzii Naţionale din Cluj şi    Alba-Iulia, apoi primar şi prefect al Clujului.

Vă reamintesc că primii doi au fost negociatorii trimişi de Brătianu în Ardeal, pregătind Marea Unire.

…Şi atâția alţii!

Ce faceţi d-voastră acum, în zilele acestea? Călcaţi în picioare tot ce au făcut aceşti iluştri înaintaşi, le pângăriţi memoria.

Este o insultă adusă vechii elite liberale care a pierit în temniţe.

De ce  trebuie să procedaţi precum comuniştii în trecut? Activişti de partid şi securişti sau informatori ai Securităţii nu se află doar în PNL, ci în toate partidele politice, în Parlament şi în mediul de afaceri, acest fenomen datorându-se complotului reuşit al comuniştilor din decembrie 1989, în frunte cu Ion Iliescu.

Susţineţi că faceţi opoziţie de dreapta. Alt fals. Scena în care s-a îmbrăţişat unul din foştii lideri (Crin Antonescu), în campanie prezidenţială, cu Mircea Geoană, la Timişoara, în timp ce în Piaţa Operei fluturau drapele roşii, încât s-au revoltat timişorenii, poate fi greu uitată. Sau cum v-aţi opus înfiinţării unui muzeu al comunismului. Nu-i aşa domnule Dolha? De aceea, rog pe domniile voastre, atunci când mai mergeţi prin Sângeorz, să treceţi pe la cimitirul bisericii din centru, să aprindeţi lumânări la mormintele lui Oanea, Haliţă, Utalea şi cereţi-vă iertare. Lăsaţi liberalii din Sângeorz că ştiu foarte bine ce au de făcut. Nu mai transformaţi „Decalogul” în „Monolog”!

Să nu mai spuneţi că sunteţi urmaşii Brătienilor. Dacă aceştia l-ar auzi, s-ar răsuci în morminte. Lăsaţi-i să doarmă liniştiţi în lumea de apoi, unde i-au trimis călăii comunişti.

 

Alexandru Dărăban

 

 

(sursă foto:rasunetul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.