Un tânăr din Sigmir a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii bistriţeni, după ce ar fi furat zilele trecute mai multe telefoane mobile. Acesta riscă să stea după gratii în următoarele 30 de zile, poliţiştii propunând procurorilor punerea în mişcare a acţiunii penale, dar şi arestarea preventivă.
Poliţiştii au fost identificat, marţi, un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Sigmir, bănuit că în perioada 14-15 martie a.c., ar fi comis mai multe furturi de telefoane mobile pe raza municipiului Bistriţa.
„Faţă de tânăr a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistriţa-Năsăud.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
[…] A lăcomit la telefoane mobile, iar acum riscă să stea după gratii apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]