Cu câteva săptămâni în urmă înaintea scandalului din PNL, când simplii cetăţeni ca mine nu ştiau de jocurile din spatele scenei pentru punerea actorului Adrian Titieni, m-am bucurat foarte tare la citirea unui articol apărut în presa locală: rectorul UNATC doreşte să revină la Bistriţa după 30 de ani de succes internaţional.
Am fost atâta de bucuros încât i-am scris profesorului pe adresa de e-mail a UNATC: „Felicitari din Bistriţa. Cred că micul nostru oraş de provincie ar putea înflori dacă oameni ca dumneavoastră ar reveni acasă!”
Apoi, au început speculaţiile, mişmaşurile, scandalul şi în cele din urmă candidatura asumată de PNL pentru funcţia de primar al Bistriţei pentru alegerile din iunie 2016.
Sâmbătă, domnul Adrian Titieni s-a prezentat presei flancat de liderii locali PNL şi sub blazonul cu săgeată al partidului.
Ce pot spune, decât că: M-aţi dezamăgit, domnule Titieni!
Nu de PNL-işti are nevoie Bistriţa, ci de societate civilă! Nu mi-a venit să cred când un mare actor ca dumneavoastră s-a făcut membru al unui partid politic. Unde eraţi domnule rector în noiembrie 2015, când studenţii pe care îi educaţi scriau negru pe alb: „PSD – PNL – ALDE – UNPR = Aceeaşi Mizerie”?
Apoi întoarcerea domniei voastre s-a făcut pe uşa din dos, nedemnă pentru un spirit ca dumneavoastră. Mai întâi, cei ce astăzi vă strâng mâna, acum o săptămână votau împotriva dumneavoastră, iar acum după ce fiecare şi-a vânat poziţia sunteţi prezentat ca „profetul cel mult aşteptat”.
Ca să nu amintesc că înşuşi domnul deputat Ioan Oltean se bucura public de intrarea dvs. în PNL şi vai de omul pe care Ioan Oltean îl recomandă…
Cât priveşte naveta, profesoratul din Bucureşti şi filmele pe care o să le faceţi în timpul mandatului de primar se pare că din start ne puneţi pe noi bistriţenii pe locul II, adică administrarea vieţii noastre vine după ce vă faceţi cursurile cu studenţii, după ce mai trageţi o dublă, după ce ajunge trenul din Bucureşti. După cum inclusiv studenţii dvs. spuneau: „Noi stăm şi semnăm petiţii, Titieni e la repetiţii!”
Vedeţi dumneavoastră domnule Titieni, să nu ne credeţi pe noi bistriţenii că suntem nişte provinciali înapoiaţi care nu ştim de jocurile din partidele politice de care atât de mult ne-am scârbit. Poate ar fi mai bine să vă gândiţi la vorba de pe Valea Someşului: „Cine se bagă de slugă, slugă rămâne…”
Pe mine şi pe alţi simpli cetăţeni ne-aţi fi impresionat dacă aţi fi venit în societatea civilă, nu ca să daţi de mâncare la PNL… Poftă bună în campanie!
Prof. Florin I. Bojor
excelent spus,,,,,felicitari Domnule Prof. Florin I Bojor .