DNA a cerut miercuri încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri, spălare de bani.
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis, miercuri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputaților Nicolae Păun şi Mădălin Voicu.
Potrivit DNA, Nicolae Păun, care deține și calitatea de președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, esteacuzat de săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene,
– deturnare de fonduri,
– spălare a banilor,
– efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
– cumpărare de influență,
– influențare a declarațiilor,
toate în formă continuată;
De asemenea, Mădălin Voicu este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– fals în declarații,
– spălare a banilor,
toate în formă continuată.
Într-un comunicat al DNA, procurorii arată că, la inițiativa Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, al cărei președinte este deputatul PĂUN NICOLAE, a fost realizat, în toate județele României, în perioada 2010 – 2013, proiectul „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi”, cu finanțare din fonduri europene.
Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă și implicarea, în inițiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate. Prin cererea de finanțare s-a stabilit că grupul țintă va beneficia de servicii și activități care să conducă la creșterea capacității de a participa pe piața muncii, la creșterea motivației de a deveni persoane active, la creșterea gradului de informare.
„Din probele administrate a reieșit că grupul țintă (reprezentând un număr de 3.296 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile) a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanții, aceștia din urmă neavând cunoștință despre faptul ca au făcut parte din grupul țintă.
Totodată, în momentul semnării contractului, deputatul Păun Nicolae a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donație organizației Asociatia Partida Romilor „Pro Europa”. Astfel, în contul deținut de Asociația Partida Romilor „Pro – Europa”, în perioada 27.09.2010 – 19.12.2013 au fost efectuate donații în sumă totală de 428.307,11 lei”, precizează sursa citată.
Anchetatorii mai arată că, din probele administrate a reieșit că obiectivele proiectului nu au fost realizate, iar majoritatea banilor destinați proiectului (77%) au fost folosiți pentru plata salariilor angajaților proiectului, costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului au fost supraevaluate, în timp ce la cursurile de pregătire organizate la două hoteluri din Sinaia au participat doar 163 de persoane existente în Registrul grupului țintă format din 3.296 persoane.
„A rezultat că sumele acordate proiectului „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi” ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor, astfel că s-a creat un prejudiciu în suma totală de 12.384.208,72 lei (10.892.425,43 lei reprezentând fonduri europene și 1.491.783,29 lei de la bugetul de stat), având în vedere operațiunile ilicite derulate de conducerea Asociației Partida Romilor și de către managementul proiectului”, precizează procurorii.
Tot prin Asociația Partida Romilor Pro Europa, în perioada 2010 – 2013, s-a derulat și proiectul cu finanțare intitulat ”Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine”, cu finanțare din fonduri europene.
Obiectivul general al proiectului a constat în sprijin pentru integrarea socio-profesională și accesul la o calificare relevantă pe piața muncii pentru șomerii tineri, de lungă durată și persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, din 9 județe ale țării (Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Mureș și Vaslui). Programele de formare de care urmau a beneficia cei din grupul țintă au fost: lucrător în construcții, lucrător în izolații, zidar, pietrar, tencuitor, barman, bucătar, chelner, lucrător în comerț, frizer, manichiurist, pedichiurist.
„Au fost selectate peste 3.000 de persoane care au fost îndrumate să parcurgă programe de calificare profesională, respectiv tineri cu vârsta între 15-24 de ani, șomeri de lungă durată, șomeri tineri și persoane inactive.
A rezultat ca unii dintre participanți au urmat câteva ore de curs și la final au primit un certificat de absolvire, precum și sume de bani între 300 și 600 de lei, în timp ce alte persoane, deși s-au înscris la cursuri, nu au participat la niciun curs, dar au primit sume de bani între 300 și 600 de lei sau nu au primit deloc.
Solicitarea la plată a acestor subvenții, prin cererile de rambursare, este nejustificată, iar documentele atașate în acest nu pot justifica modul de cheltuire a banilor”, se arată în comunicatul DNA.
Conform procurorilor, din probele administrate a reieșit că proiectul a fost lipsit de finalitate, cursurile s-au derulat haotic, insuficient, fără a se urmări instruirea temeinică a cursanților și fără a se parcurge într-un mod relevant cele 360 de ore prevăzute de contractele de pregătire profesională, astfel că s-au irosit în mod nejustificat resursele financiare atrase din Fondului Social European și din bugetul de stat, iar sumele acordate ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor.
„A fost creat un prejudiciu în sumă totală de 14.866.500 lei (13.327.971 lei din bugetul Fondului Social European și 1.538.529 lei din bugetul național)”, precizează anchetatorii.
Cu referire la ambele proiecte, în calitate de președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, Păun Nicolae a obținut pe nedrept fonduri europene aferente celor două proiecte, în sensul în care:
– a determinat stabilirea grupurilor țintă cu persoane fictive, în baza întocmirii unor documente ce nu corespund realității.
– i-a determinat pe angajații din cadrul celor două proiecte să plătească un procentaj din salariul pe care îl încasau către Asociația Partida Romilor „Pro Europa”, cu titlu de donație. Donațiile astfel strânse, în mod nelegal, de asociație, totalizează 1.364.098,11 lei (428.307,11 lei aferente proiectului „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi” și 935.791 lei aferente proiectului „Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine”).
– a întocmit și a semnat cererile de plată aferente celor două proiecte, pe baza de documente justificative ce nu corespund realității, având ca urmare prejudicierea bugetului comunităților europene cu suma totală de 24.220.396,43 lei și bugetul de stat cu suma totală de 3.030.312 lei, reprezentând partea de cofinanțare.
Sumele de bani alocate de la bugetul de stat au fost obținute pe nedrept, prin prezentarea, ca documente justificative, a unor convenții civile încheiate în mod fictiv de Asociația Partida Romilor. În vederea disimulării și ascunderii activității ilegale săvârșite în calitate de președinte al Asociației Partida Romilor „Pro Europa” în contextul deturnării fondurilor alocate de la bugetul de stat, începând cu luna ianuarie 2015, Păun Nicolae, folosindu-se de calitatea de deputat al Parlamentului României – Camera Deputaților, a făcut demersuri pentru promovarea unui proiect de lege privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice. De asemenea, Păun Nicolae a făcut demersuri astfel încât ANAF să nu încaseze sumele aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa. Aceasta, în condițiile în care, persoanele (cetățenii de etnie romă care au fost incluși în mod fictiv în proiectele și acțiunile Asociației Partida Romilor „Pro Europa”) au primit decizii de plata din partea instituțiilor statului;
– a creat circuite financiare, disimulând sumele de bani obținute din donații, în scopul de a da o aparență legală cheltuielilor din cadrul celor două proiecte;
– a efectuat, prin persoane interpuse, în numele unei societăți comerciale, tranzacții cu terenuri achiziționate la prețuri subevaluate, pentru a-și însuși sumele de bani rezultate și pentru a disimula originea infracțională;
– a condus in fapt activitatea aceiași societăți comerciale (inclusiv prin reprezentarea societății), în sensul că a intermediat și a înlesnit obținerea de credite bancare pentru societate, a întocmit acte financiare si contabile justificative in contextul unor controale ale organelor fiscale;
În perioada 2011-2015, în calitate de președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, Păun Nicolae a plătit, lunar, sume de bani fixe în cuantum total de 217.300 lei, deputatului Mădălin Voicu și a asigurat un salariu unei persoane din familia acestuia acestuia (fără nicio contraprestație), în cadrul unuia din proiectele derulate de Asociația Partida Romilor. Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcționari și demnitari, intervenții concretizate în contextul validării proiectelor cu finanțare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuției de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice și în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa.
În perioada octombrie 2015 – decembrie 2015, suspectul Păun Nicolae, aflându-se în posesia listelor cu martori citați de DNA, respectiv fiind încunoștințat despre aceste aspecte, a determinat mai multe persoane, prin corupere, în mod direct, sau prin intermediari, să nu dea declarații sau sa dea declarații mincinoase în fața organelor de urmărire penală cu privire la activitatea derulată în cadrul Asociației Partida Romilor Pro Europa, in contextul derulării celor două proiecte cu finanțare europeană menționate mai sus.
În perioada 2011-2015, cu intenție, suspectul Mădălin Voicu, în exercitarea obligațiilor ce derivă din calitatea de deputat, a depus declarații de avere la Camera Deputaților, fără a declara sumele de bani obținute de la Asociația Partida Romilor „Pro Europa”, totalizând 300.682 lei – venit brut si 217.300 lei venit net. Banii respectivi fuseseră primiți de la Păun Nicolae, prin intermediul Asociației Partida Romilor Pro Europa, cu justificarea „plăți drepturi de autor” în perioada 2011-2015. Acești bani proveneau din fondurile alocate derulării proiectelor europene despre care Mădălin Voicu știa ca sunt deturnați, având în vedere că o persoană din familia sa fusese angajată în cadrul proiectului „Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine” și remunerată cu suma totală de 194.241 lei.
(sursa foto: renasterea.ro)