Antonescu: N-am avut nicio discutie cu Rus

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu a avut nicio discuţie cu Ioan Rus, nici directă, nici la telefon, dar au existat motive pentru ca acesta să demisioneze, legate de gestiunea pe care Ministerul de Interne o avea de făcut la referendum.

 "Nu am discutat, nici direct, nici la telefon, nici în vreun alt fel, n-am făcut nicio declaraţie publică la adresa domniei sale, astfel încât n-am o explicaţie pentru o asemenea afirrmaţie", a spus Antonescu, într-o intervenţie la Antena 3.

El a precizat că există motive pentru care Rus să demisioneze.

"Una peste alta, cred că existau motive ca Rus să demisioneze, care ţin de gestiunea pe care ministerul condus de domnia sa o avea de făcut pentru referendum. N-am avut cea mai mică discutie privată, nici oficială, cu domnia sa", a spus Antonescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.