Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a primit vizitat șantierul cinematografului Dacia.

”Am vizitat șantierul Cinematografului Dacia, unde în câteva luni vom avea un centru multicultural complex, cu o sală de spectacole și o sală de cinema 3D. Lucrările sunt în toi și am primit asigurări din partea constructorului că în această vară tinerii bistrițeni vor putea veni la film, într-un cinematograf ultramodern. Urmează să lansăm licitația pentru spațiile de servicii publice și pentru compania care va oferi materialul cinematografic. Mă bucur că după îndelungate eforturi și demersuri de peste doi ani suntem în linie dreaptă cu lucrările la cinematograful din Bistrița, a cărei investiție totală se apropie de un milion și jumătate de euro”, a notat pe pagina de socializare președintele CJ BN, Radu Moldovan.

Se fac lucrări la sala de cinematograf, camera de proiecții și zona de hol (cafenea, casă de bilete, garderobă) și modificarea sălii de spectacole, pe 1.955,43 mp.
Lucrările de construcții constă în: demolarea pereților de compartimentare și a tavanelor, realizarea de pereți noi de compartimentare și tavan, refacerea instalațiilor electrice și de încălzire, instalații sanitare, refacerea finisajelor, desfacerea finisajelor în sala de cinema și a scenei aferente, extinderea scenei cu 1,1 m și realizarea unor gradene pentru vizibilitate mai bună, instalații de luminat, de semnalizare, de detecție în caz de incendiu, de climatizare, placaje de piatră naturală în zonele de acces, realizarea unui spațiu tehnic peste centrala termică, termoizolații, dotarea cu tehnologie modernă (proiector 2D/3D), sistem de sunet), instalații de sunet și lumini, rampă de acces. Se va face extinderea scenei din sala de spectacole cu 3,75 m și înălțarea ei cu 0,3 m, dar și alte lucrări ce presupun schimbarea totală a clădirii cinematografului de acum!

Amenajarea centrului cultural multifuncţional în clădirea construită în a doua jumătate a anilor 70, unde a fost Cinema Dacia, presupune transformarea sălii A de proiecţii în sală de spectacole prin mărirea scenei existente, a sălii B în sală de cinema 3D, a sălii C în sală de repetiţii, realizarea unor vestiare pentru artişti, a unui corp de legătură cu scena, a unei scări de acces la etaj, unde vor fi birouri. În viitorul centru se va muta şi Ansamblul Profesionist ”Dor Românesc” al Centrului Judeţean pentru Cultură. Accesul publicului spectator se va realiza din Bd. Decebal, printr-un portic în holul de primire. Aici va fi casa de bilete, zonă de unde se va face accesul în foaier sau în viitoarea cafenea, unde se poate ajunge şi din exterior atunci când nu sunt programate spectacole. Pentru funcţionarea noului centru cultural se va crea un acces şi din Aleea Trandafirilor, care va deservi angajaţii şi artiştii.

Consiliul Judeţean şi RADEF au semnat un contract de comodat pe 20 de ani, pentru sala B și sala C, iar după aceea a preluat de la RADEF, în folosinţă gratuită, sala B, neutilizată de multă vreme, aceasta urmând să rămână sală de cinema.

CINEMA DACIA 5 CINEMA DACIA 4 CINEMA DACIA 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.