E.ON Distribuţie România va investi în judeţul Bistriţa-Năsăud peste 5,6 milioane lei pentru modernizarea a aproximativ 32 km de conducte şi branşamente de gaze naturale.
Peste 20 km de reţea va fi modernizată în municipiul Bistriţa, iar restul în localităţile Matei, Delureni, Unirea şi Urmeniş.
E.ON Distribuţie România are ca obiectiv modernizarea a circa 32 kilometri de conducte şi branşamente de gaze naturale din judeţul Bistriţa-Năsăud, valoarea estimată a proiectelor de investiţii pentru acest an depăşind 5,6 milioane lei, se arată într-un comunicat remis redacţiei..
Astfel, în municipiul Bistriţa se vor moderniza peste 20 de kilometri din reţeaua locală, în principal pe străzile Valea Budacului, Umbroasă, Codrişor, N. Bălcescu, N. Titulescu, S. Bărnuţiu, Independenţei, Şt. O. Iosif, Alba Iulia, Şieului, Toamnei, Izvorului, Turnului, Zefirului, Mărăşeşti, Mărăşti, A. Sever, Garofiţei, Pescarilor, P. Cerna, Iasomiei, Gh. Pop de Băseşti, 1 Mai, Turturelelor, Cireşului, Privighetorilor, Violetelor, Vişinului – bugetul alocat depăşind 4 milioane de lei.
Investiţii importante vor viza în acest an şi localităţile Matei, Delureni, Unirea şi Urmeniş unde se vor moderniza în total peste 11 kilometri de reţea de gaze naturale.
„În ultimii 10 ani, E.ON a investit circa 15 milioane de lei pentru modernizarea şi extinderea a peste 118 kilometri din reţeaua de gaze naturale a judeţului Bistriţa Năsăud”, se mai precizează în documentul citat.
La nivelul întregii companii, prezentă în 20 de judeţe, reţeaua de gaze naturale a fost modernizată (înlocuire conducte şi protecţie catodică) pe o lungime de aproape 6.350 de kilometri şi a fost extinsă pe o lungime de circa 1.250 de kilometri.
Efortul investiţional al E.ON în cei 10 ani de prezenţă în România a totalizat peste 5,12 miliarde de lei (aproximativ 1,3 miliarde de euro).
Creşterea siguranţei consumatorilor depinde în egală măsură de modernizarea reţelei şi de modul în care sunt folosite diversele surse de energie.
În acest an compania va continua investiţiile în modernizarea reţelei pentru creşterea siguranţei și a calităţii serviciilor oferite clienţilor, dar şi campaniile de conştientizare a populaţiei privind respectarea cu stricteţe a regulilor de utilizare a surselor de energie.
(sursa foto:ziuaveche.ro)