Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa – Năsăud şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud au efectuat 9 percheziţii domiciliare, în judeţul Bistriţa – Năsăud, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializate în trafic de persoane, iar 6 persoane au fost reținute.

 

„În urma perchezițiilor efectuate la locuinţele celor în cauză, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, respectiv paşapoarte, sume de bani în lei şi valută, documente, înscrisuri, medii de stocare a datelor şi aparate electronice.

Au fost puse în aplicare 8 mandate de aducere, iar față de 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 de ani şi 36 de ani, toţi din judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane”, potrivit IPJ BN.

Cei în cauză urmează să fie prezentați magistraților Tribunalului Bistriţa – Năsăud, cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj – Napoca şi de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa – Năsăud, precum şi jandarmi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.