Ioan Oltean a venit, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat, deputatul fiind cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de intervenţii la ANRP pentru despăgubirea ilegală a omului de afaceri Mihai Rotaru, de la care ar fi primit mită 600.000 de euro, potrivit Mediafax.
La intrarea în sediul DNA, Ioan Oltean nu a dorit să spună dacă a fost citat de procurori în dosarul în care este urmărit penal pentru intervenţii privind despăgubiri acordate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) sau dacă s-a prezentat pentru a da declaraţii într-o altă cauză.
Deputatul PNL Ioan Oltean este acuzat de procurorii DNA că a primit 600.000 de euro de la Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, într-o biserică din Chitila, pentru a interveni în favoarea omului de afaceri la ANRP. Oltean ar fi intervenit la fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, astfel că Rotaru a obţinut o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.
Din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP au făcut parte, la momentul respectiv, Crinuţa Dumitrean, care era preşedintele instituţiei, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru, Marko Attila şi Cătălin Teodorescu.
[…] Ioan Oltean prezent la DNA pentru AUDIERI! apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]