Cei interesați, pentru un post la Primăria Beclean trebuie să știe că la data de 12 februarie, de la ora 10.00 are loc un concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef birou al Biroului urbanism, amenajare teritoriu, investiţii, administrare domeniul public, biblioteca, relaţii cu publicul.
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea a III-a, la sediul Primăriei oraşului Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile de participare sunt:
•studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti, specializarea construcţii civile, industriale şi agricole;
•studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
•vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani;
•să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
•să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.
Bibliografia pentru concurs este:
-Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici (r2) cu modificarile si completarile ulterioare;
-Legea nr.7/2004 privind codul de conduita a functionarilor publici cu modificarile si completarile ulterioare;
-Legea nr.50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii,cu modificarile si completarile ulterioare;
-Norme metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, aprobate prin Ordinul MDRL nr.839/2009, cu modificarile si completarile ulterioare;
-Legea nr.10/1995 privind calitatea in contructii,cu modificarile si completarile ulterioare;
-Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru concursul de promovare într-o funcţie publică de conducere, dosarul va cuprinde următoarele documente, conform prevederilor art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, modificată şi completată de H.G. nr. 1173/2008:
-formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, modificată;
-copia actului de identitate,
-copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
-copie de pe diploma de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
-copia carnetului de muncă sau, după caz, sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate- număr pagini;
-cazierul administrativ.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi la nr. de telefon : 0374.112.726.
[…] Concurs de ocupare a unei funcții vacante la Primăria Beclean apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]