Într-un imobil situat pe raza comunei Chiochiş a avut loc un scandal.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 de ani şi 31 de ani, toţi din comuna Chiochiş, ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului, după care în locuinţă, fără consimţământul proprietarului.

„Acolo, bărbatul, de 31 de ani, ar fi agresat fizic doi bărbaţi, din aceeaşi comună, în vârstă de 45 de ani, respectiv 47 de ani, provocându-le mai multe leziuni corporale”, informează IPJ BN.

De asemenea, o femeie, din Romuli, în vârstă de 42 de ani, a mers domiciliul unei alte femei, de 38 de ani, din comună, unde, fără consimţământul acesteia, ar fi pătruns în curtea locuinţei.

Ulterior, între cele două femei ar fi avut loc discuţii în contradictoriu, datorită unor neînţelegeri mai vechi, femeia de 38 de ani fiind agresată fizic”, adaugă IPJ BN.

Astfel, au fost întocmite dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „violare de domiciliu” şi „lovire sau alte violenţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.