Noul secretar general al PNL, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a fost prezent săptămâna trecută la Bistriţa.
Acesta a fost ales ca primar al municipiului Oradea, în 1 iunie 2008, cu 50,3% din voturi. Reales pentru un nou mandat în 10 iunie 2012, cu 66,02% din voturi.

Potrivit lui Dolha, Ilie Bolojan le-a cerut celor din PNL BN să încheie până la data de 16 februarie acţiunea de desemnare a candidaţilor la alegerile locale din iunie 2016.

„Trebuie să ne mişcăm foarte repede şi să găsim, acolo unde nu îi avem încă, pe cei cu care vom intra în campania electorală pentru locale. Avem 13 primari, dar pentru a câştiga alegerile la consiliul judeţean, trebuie să ne impunem primari în alte 15 primării. Este o misiune grea, dar nu imposibilă”, a declarat Stelian Dolha, co-președintele PNL BN, potrivit Pro Politica.

În ceea ce priveşte candidaturile pentru cele trei oraşe şi municipiul Bistriţa, Stelian Dolha spune că şi în aceste cazuri, lucrurile trebuie rezolvate tot până pe 16 februarie. În privinta municipiul Bistriţa, în acest caz nu s-a renunţat la cea de-a doua cercetare sociologică, întâlnirea cu firma care va face acest sondaj urmând să aibă loc săptămâna aceasta.

După întâlnirea lui Ilie Bolojan cu Alin Seserman, Dorin Dobra sau cu alţi lideri locali, secretarul general al PNL s-a întâlnit la Complexul Metropolis cu fostul preşedinte şi deputat liberal Ioan Turc. La discuţii au luat parte primarii din Romuli, Ioan Moniţa, Dumitru Tomşa, Urmeniş, viceprimarul Năsăudului, Niculae Găitan, dar şi încă câţiva liberali.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.