Vicepreşedintele PDL Radu F Alexandru le-a cerut vineri parlamentarilor USL care şi-au dobândit titlurile academice prin muncă cinstită să declanşeze de urgenţă procedurile pentru convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în care aceştia să iniţieze o moţiune de cenzură împotriva lui Ponta, relatează Mediafax.
Radu F. Alexandru a precizat, într-o conferinţă de presă, că PDL îi cere în "mod imperios" lui Victor Ponta să-şi dea demisia din funcţia de prim-ministru după ce Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a decis în unanimitate că Ponta a plagiat în teza de doctorat. Potrivit vicepreşedintelui PDL, Victor Ponta "îşi înscrie cu litere negre în istoria ţării calitatea de prim-ministru dovedit ca hoţ".
Potrivit Mediafax, Radu F. Alexandru a mai spus că ministrul Educaţiei are datoria să procedeze imediat la retragerea titlului de doctor "obţinut prin fraudă" de Victor Ponta.