Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud organizează, concurs în vederea ocupării următoarelor funcţii publice vacante:
I. Consilier, clasa I, gradul debutant în cadrul Serviciului Management de Caz pentru Copii şi Evaluare Iniţială, IdPost ANFP– 420560;
1. Data organizării concursului – 18.01.2016
2. Depunerea dosarelor: în termen de 20 zile de la data publicării concursului în Monitorul Oficial, partea a -III- a.
3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:
– condiţii de studii: universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv, superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: ştiinţe ale educaţiei, asistenţă socială, psihologie;
– vechime în specialitatea studiilor, potrivit art. 57 din Legea nr. 188/1999 (r 2): – 0
II. Consilier, clasa I, gradul debutant în cadrul Serviciului Management de Caz pentru Adulţi şi Monitorizare Servicii Sociale – un post pe perioadă nedeterminată, IdPost ANFP – 234459;
1. Data organizării concursului – 18.01.2016.
2. Depunerea dosarelor: în termen de 20 zile de la data publicării concursului în Monitorul Oficial, partea a -III- a.
3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:
– condiţii de studii: universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv, superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în oricare din domeniile: ştiinţe economice, asistenţă socială, ştiinţe juridice;
– vechime în specialitatea studiilor, potrivit art. 57 din Legea nr. 188/1999 (r 2): – 0
III. Inspector, clasa I, gradul debutant în cadrul Secretariatului Comisiei pentru Protecţia Copilului şi al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap – un post pe perioadă nedeterminată, IdPost ANFP – 234441;
1. Data organizării concursului – 18.01.2016.
2. Depunerea dosarelor: în termen de 20 zile de la data publicării concursului în Monitorul Oficial, partea a -III- a.
3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:
– condiţii de studii: universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv, superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: ştiinţe juridice
– vechime în specialitatea studiilor, potrivit art. 57 din Legea nr. 188/1999 (r 2): – 0
IV. Consilier, clasa I, gradul asistent în cadrul Serviciului Management de Caz Asistenţă Maternală – un post pe perioadă nedeterminată, IdPost ANFP – 234371;
1. Data organizării concursului – 18.01.2016.
2. Depunerea dosarelor: în termen de 20 zile de la data publicării concursului în Monitorul Oficial, partea a -III- a.
3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:
– condiţii de studii: universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv, superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în oricare din domeniile: asistenţă socială;
– vechime în specialitatea studiilor, potrivit art. 57 din Legea nr. 188/1999 (r 2): – minim 1 an.
V. Consilier, clasa I, gradul asistent în cadrul Serviciului juridic şi contencios, resurse umane, strategii, managementul calităţii – un post pe perioadă nedeterminată, IdPost ANFP – 234335;
1. Data organizării concursului – 18.01.2016.
2. Depunerea dosarelor: în termen de 20 zile de la data publicării concursului în Monitorul Oficial, partea a -III- a.
3. Condiţii generale: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:
– condiţii de studii: universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv, superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: ştiinţe juridice, ştiinţe administrative;
– vechime în specialitatea studiilor, potrivit art. 57 din Legea nr. 188/1999 (r 2): – minim 1 an.
Concursul se va desfăşura în zilele de 18.01.2016 (proba scrisă) şi 20.01.2016 (interviu), iar perioada de înscriere este 18.12.2015 – 06.01.2016.
Condiţiile de participare la concurs, bibliografia şi actele necesare pentru dosarul de înscriere sunt afişate pe site-ul DGASPC BN (www.dgaspcbn.ro ) şi la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa Năsăud, loc. Bistriţa, str. Sucevei, nr. 1-3.