Abonamentele de parcare tip reşedinţă pentru zona delimitată de străzile Octavian Goga, Iosif Vulcan, Aleea Tineretului, Împăratul Traian, Independenţei, Aleea Sălciilor şi Aleea Şoimilor, expiră la data de 31 decembrie.

„În conformitate cu art. 51 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă ale municipiului Bistriţa aprobat prin Hotărârea nr. 31/29.03.2012 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, la expirarea perioadei de valabilitate a abonamentelor de parcare tip reşedinţă, acestea se vor prelungi cu încă 12 luni, cu condiţia achitării tarifului aferent.
Pentru prelungirea perioadei de valabilitate, utilizatorul locului de parcare se va prezenta la casieria Direcţiei Patrimoniu din strada Gheorghe Şincai nr. 2 în vederea achitării tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz.
În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent locului de parcare până la data de 11.01.2016, va pierde dreptul de prelungire a abonamentului, iar locul de parcare va fi reatribuit altor solicitanţi. După această dată, plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare va fi ridicată, iar pentru remontarea plăcuţei se va achita taxa de 50 lei”, informează municipalitatea.

În cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat chitanţa, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare;
De asemenea, în cazul în care utilizatorul locului de parcare şi-a schimbat numărul de telefon mobil, este rugat să îl comunice pe cel actual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.