Declarația de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în România trebuie depus de contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să-și modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar.
Acesta trebuie deps de entitățile înregistrate în scopuri de TVA, indiferent dacă acestea sunt plătitoare de impozit pe profit, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale.
Documentul se depune la organul fiscal competent în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la finele lunii în care intervine exigibilitatea achiziției intracomunitare, ceea ce înseamnă că luna aceasta declarația trebuie depusă nu mai târziu de 8 decembrie.
Conform Codului fiscal, contribuabilii au trimestrul drept perioadă fiscală, dacă au o cifra de afaceri definită mai mică de 100.000 de euro.
În schimb, perioada fiscală este luna, atunci când cifra de afaceri din operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere și/sau neimpozabile în România, dar care dau drept de deducere, depășește plafonul de 100.000 de euro, calculat în funcție de cursul de schimb al BNR, valabil pentru data de 31 decembrie a anului precedent.
Reglementările aplicabile în prezent stabilesc că nedepunerea Formularului 092 constituie contravenție, ce este sancționată cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice.
Declarația 092 poate fi depusă doar în format tipărit. Aceasta se întocmește în două exemplare din care originalul trebuie depus la organul fiscal, iar copia îi rămâne contribuabilului.