Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.