Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, marţi seară, lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor să înceteze imediat acţiunile împotriva instituţiilor statului român.

"Cer primului-ministru Victor Ponta, copreşedintelui USL Crin Antonescu şi copreşedintelui USL Daniel Constantin, precum şi domnului preşedinte UNPR Gabriel Oprea şi preşedintelui UDMR Kelemen Hunor să înceteze imediat, ei şi partidele lor, acţiunile împotriva instituţiilor statului român.
Ţinta finală a acţiunilor majorităţii parlamentare conduse de Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Kelemen Hunos, Gabriel Oprea este punerea sub control a Justiţiei.

Prin acţiunile Guvernului şi ale majorităţii parlamentare se încalcă grav valorile Uniunii Europene. Ţinta este punerea sub control a Justiţiei. Suspendarea preşedintelui este doar o etapă intermediară, care conform panificării lor, urmează în zilele următoare.

Fac un apel la majoritatea politicienilor ţării, şi-i avertizez că prin încălcarea gravă a Constituţiei, a regulementelor celor două Camere ale Parlamentului şi a legilor, politicienii au pus statul român şi pe cei 22 de milioane de români într-o situaţie extrem de dificilă, din analiza mea similară cu mineriada din 13-15 iunie 1990. Totul va avea efecte economice extrem de grave pentru România şi poporului român", a spus preşedintele Traian Băsescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.