La cea de-a V-a ediție a Cupei Casa EMA la înot, organizată de Clubul Sportiv Casa EMA în bazinul semi-olimpic al centrului SPA din Parcul Municipal din Bistrița, au luat startul peste 100 de sportivi de la cluburi din Bistrița, Cluj, Mureș, Baia-Mare și Suceava.
Competiția a fost una puternică și a avut ca scop testarea capacităților sportivilor în vederea campionatelor naționale de copii ce vor fi organizate la sfârșitul acestui an.
„A fost o luptă strânsă la vârful clasamentului disputată cu zâmbetul pe buze și cu foarte multă sportivitate între băimărenii conduși de antrenoarea Luminița Pop și clujenii conduși de Daniela Benea și Ciprian Beșe. Într-un final dramatic, băimărenii și-au adjudecat Cupa Casa EMA, la doar un punct distanță de lotul Swim Cluj”, informează Președinte Clubului Sportiv „Casa EMA”, Mihai Oprea.
Lotul Clubului Sportiv „Casa EMA” s-a clasat pe cel de-al 4-lea loc, cu 34 de medalii obținute în cele 75 de probe. Sportivii din Bistrița au făcut o figură foarte frumoasă, obținând rezultate foarte bune, unele nesperate, demonstrând că natația este un sport în plină ascensiune, care „ispitește” din ce în ce mai mulți copii și părinți.
„Clubul Sportiv Casa EMA este un club tânăr și de perspectivă care continuă să evolueze și reușește, prin organizarea acestei competiții și participarea la multe altele în toată țara, să plaseze ferm județul nostru pe harta performanței în natație la nivel național. Succesul Cupei Casa EMA este confirmat și de participarea unui număr foarte mare de susținători, atât suporteri și spectatori la fața locului, cât și entități administrative, economice și de presă, care se implică financiar și logistic în promovarea înotului, cel mai complex și complet sport din punct de vedere fizic și psihologic.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud co-finanțează proiectul Cupa Casa EMA, alături de Clubul Sportiv Casa EMA, organizatorul competiției. De asemenea, Facultatea de Educație fizică și Sport a UBB Cluj, extensia Bistrița, susține, prin Horea Ștefănescu și studenții pe care ii coordonează, buna desfășurare a concursului.
Sponsorul principal al acestui eveniment este restaurantul și clubul de copii Hills. Sponsori oficiali sunt Urbana, Precision Tool Steel, Politub, RAAL, Cofetăriile By Laura, H.P. Kayser, Tonight și Restaurantul Rapsodia. Clinica Stomatologică Smile Dent, Rombat, Geoplast, Agenția 215 și Elcom susțin, de asemenea, Cupa Casa EMA la înot”, a mai adăugat Miahi Oprea.
Ediția a VI-a a Cupei Casa EMA, se va desfășura sub aceleași auspicii în 22 octombrie 2016, o serie de cluburi confirmând participarea încă de pe acum.
Pentru consultarea calendarului de înot pe 2015 și, în curând și pe 2016, vizitați site-ul www.calendarinot.ro