Deputaţii au adoptat marţi proiectul legislativ privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, aşa-numita Lege a irigaţiilor, prin care se alocă peste un miliard de euro în perioada 2016-2020 pentru reabilitarea sistemului naţional de irigaţii.
Proiectul a fost adoptat cu 307 pentru şi un singur vot împotrivă.
Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, prin proiectul legislativ se suplimentează cu 995 numărul angajaţilor Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, se introduce pentru prima dată plata unui abonament pentru zona de irigare şi de desecare pentru reducerea costurilor şi se reglementează regimul de proprietate.
„Cei care preiau acea infrastructură, dacă nu fac investiţiile necesare, dacă nu păstrează în sistemul de îmbunătăţiri funciare infrastructura care a fost dată în proprietate prin clauzele rezolutorii care au fost introduse, acea infrastructură se întoarce la bugetul de stat. În egală măsură, prin păstrarea infrastructurii principale în proprietatea statului avem datoria să reabilităm infrastructura astfel încât să nu genereze costuri foarte mari pentru energie, dar nici pierderi foarte mari. Alocăm prin acest proiect de lege un buget multianual, care începe în 2016 şi se finalizează în 2020, de 1,15 miliarde de euro. Începând cu anul 2016, alocăm suma de 145 de milioane de euro”, a precizat Constantin, care a făcut un apel la toţi parlamentarii să voteze acest proiect.
El a menţionat că forul care aprobă programul investiţiilor şi termenele este Comitetul interministerial, format din Ministerul de Finanţe, Ministerul Mediului, Agenţia pentru Investiţii Publice, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Agriculturii, Ministerul Justiţiei şi Secretariatul General al Guvernului.
„Există o procedură suficient de transparentă. În perioada imediat următoare vom veni şi cu o hotărâre de guvern care să certifice Programul Naţional de Investiţii în irigaţii”, a precizat Ministrul Agriculturii.
În replică, deputatul PNL George Scarlat a anunţat că grupul parlamentar liberal susţine acest proiect, dar i-a solicitat ministrului Constantin să prezinte modul în care vor fi cheltuiţi banii.
Proiectul a fost adoptat de Senat iar Camera Deputaţilor este for decizional.
„Când s-a transformat Daniel Constantin în micul Ponta?
Astăzi la dezbaterea în plen, cu repetiţie, a ordonanţei irigaţiilor ministrul agriculturii a susţinut un recital a la Ponta.
În loc de argumente, Constantin a împroșcat de la tribună cu atacuri la persoană şi jigniri la adresa liberalilor din comisia de agricultură. Roșu la față, ministrul striga către unul dintre colegii mei, fermier cu state vechi, care a formulat rezerve față de proiectul lui și cerea ca ministerul să vină cu strategia pe inundații că nu se pricepe nici la agricultură și nici la politică. Și nu s-a oprit decât atunci când i s-a atras atenția că PNL va cere sancționarea lui conform regulamentelor parlamentare. Dincolo de acest episod, liberalii vor vota, cu rezerve, proiectul. Și cu speranța că introducerea unui paragraf în lege care solicită asumarea de Guvern a strategiei naționale pe irigații va limpezi măcar modul în care se vor cheltui banii. Pentru că altfel și cei 145 de milioane de euro ce urmează să fie alocați pentru irigații în 2016 vor avea soarta miliardelor aruncate pe apa sâmbetei în ultimii 20 de ani”, a scris deputatul PNL, Stelian Dolha, pe pagina de socializare.
La 30 septembrie, în plenul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare, care viza alocarea a unui miliard de euro, în următorii cinci ani, pentru modernizarea infrastructurii primare a sistemului naţional de irigaţii nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea legilor organice.