IMM-urile au nevoie de simplificarea și accelerarea soluționării litigiilor legate de recuperarea creanțelor cu valoare redusă, precum și de diminuarea costurilor în cauzele transfrontaliere, a susținut europarlamentarul Victor Negrescu în cadrul dezbaterii plenului de la Strasbourg dedicate îmbunătățirii acestor proceduri.
Printre soluțiile avansate de acesta se numără ridicarea plafonului creanțelor, precum și folosirea tehnologiei, inclusiv a instrumentelor online, pentru ca solicitanții să câștige timp.

„Victor Negrescu susține ridicarea plafonului actual impus pentru creanțele cu valoare redusă vizate de procedura europeană privind recuperarea creanțelor cu valoare redusă de la 2000 EUR, cât este în prezent, la 5.000 EUR, pentru a veni astfel în sprijinul IMM-urilor românești”, se arată într-un comunicat.

În prezent, doar 20% din cererile înaintate de întreprinderi au o valoare mai mică de 2000 EUR, în vreme ce aproximativ 20% din acestea au o valoare cuprinsă între 2000 și 5.000 EUR.

”Majorarea pragului la 5.000 euro ar fi cu adevărat în beneficiul întreprinderilor mici și mijlocii, care, în prezent, sunt descurajate să introducă acțiuni în instanță atunci când au creanţe transfrontaliere. Dacă în prezent valoarea fixată de doar 2000 de euro cuprinde doar 20% din cererile înaintate de întreprinderi, noul prag creşte procentul spre 40%. Un acces îmbunătățit la această procedură ar spori astfel încrederea în tranzacțiile transfrontaliere și ar contribui la valorificarea pe deplin a oportunităților oferite de piața internă”, a explicat Victor Negrescu în Parlamentul European.

Europarlamentarul susține, de asemenea, introducerea unor sisteme tehnologice moderne sau online pentru îmbunătăţirea accesului la această procedură europeană.

”Fie că vorbim de procedura de depunere a cererii privind creanţa sau că vorbim de desfăşurarea procedurilor judiciare, noile tehnologii pot permite o mai mare transparenţă şi un acces mai bun la mecanismele judiciare europene”, a mai arătat Victor Negrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.