Celebrele vitrine cu cărţi din Bistrița, altfel spus bibliotecile stradale, care au costat Primăria municipiului Bistrița 30 000 de lei, au cam rămas fără cărți.
Acestea au fost realizate după model occidental, spre exemplu ideea funcţionează deja cu succes în Germania, la Dusseldorf.

Prea puțini dintre cititori au înteles că, pentru a lua acasă un exemplar, este nevoie să donezi altul. Cei mai darnici dintre ei au lăsat totuși, niște ziare. Cele trei biblioteci stradale montate în Bistrița, după modelul german, aveau în aprilie sute de cărți. Orice trecător era liber să ia de pe raft ce carte îi surâdea, însă trebuia să lase una în loc. Nu s-a întâmplat asta decât în primele zile. Fie că au fost inițial achiziționate de primărie, donate de biblioteca centrală sau chiar de către cititori, volumele au dispărut acum aproape total.

Proiectul primăriei, menit să încurajeze lectura, conta pe corectitudinea cititorilor, întrucât nu există paznici pentru a sta lângă cărți.

Bibliotecile stradale sunt amplasate lângă Biserica Evanghelică, în zona BIG și la Lamă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.