Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a precizat că cea mai abruptă scădere a prețurile la preluarea laptelui „pare să se fi înregistrat în România”.

„Dezbatem criza laptelui în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților astăzi, imediat după sumitt-ul de ieri de la Bruxelles generat de scăderea dramatică a prețului în toată Uniunea Europeană. Dacă fermierii europeni sunt disperați, cei români sunt aproape de colaps.
O analiză a Comisiei Europene arată că cea mai abruptă scădere a prețurile la preluarea laptelui în tot acest panou al crizei pare să se fi înregistrat în România. Oricum prețul la preluare a scăzut în iunie 2015 cu 19 % față de aceeași perioadă din 2014. Deși ieri la Bruxelles s-a decis un ajutor de 500 de milioane de euro pentru fermierii din cele mai afectate țări nu e clar care e cota pe care o va primi România sau dacă va ajunge ceva la fermierii români. Apoi merită spus că deja state UE, între care Franța și Spania alocă sau au promis ajutoare substanțiale naționale fermierilor loviți de criză. E nevoie ca și guvernul român să se miște, nu în ritmul anemic pe care l-a făcut până acum, pentru că oricum fermierii noștri au pornit din start dezavantajați de subvențiile mult mai mici incomparabile cu ale celorlalți”, a scris Dolha pe pagina de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.