Ioan Ovidiu Mureşan, Roberto Hasnăş şi Leon Cloşcă se află în continuare sub control judiciar, potrivit deciziei luate de instanţă în urmă cu aproximativ două săptămâni. Pe de altă parte, fostul şef al IPJ Bistriţa-Năsăud, Ioan Ovidiu Mureşan, poate fi fericit fiindcă a primit acceptul instanţei de a părăsi ţara pentru câteva zile. Mureşan va petrece luna aceasta câteva zile la Viena, unde îşi va însoţi fiica, studentă la o universitate în capitala Austriei. Ceilalţi doi inculpaţi din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Maramureş – Robert Hasnăş – fostul şef al Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud, şi Leon Cloşcă – fostul comandant al Poliţiei Năsăud – nu au avut nici un comentariu cu privire la menţinerea controlului judiciar.

 

 

Cei trei foşti şefi din IPJ BN nu se pot bucura de libertate deplină fiindcă trebuie să informeze instanţa dar şi pe poliţiştii care îi supraveghează asupra oricărei mişcări pe care intenţionează să o facă.

Pe 11 august, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş a decis că este oportună menţinerea măsurii de control judiciar în ceea ce îi priveşte pe cei trei inculpaţi din dosarul „Mafiei din IPJ BN”.

La termenul de luna trecută, Ioan Ovidiu Mureşan a solicitat instanţei revocarea controlului judiciar, dar şi să îi fie încuviinţată o deplasare în afara graniţelor. Este vorba mai precis de o deplasare la Viena, unde fiica sa este studentă, pentru a ajuta să se instaleze în campusul universitar unde este cazată, în vederea începerii noului an universitar.

Leon Cloşcă a solicitat instanţei să îi admită schimbarea organului desemnat cu supravegherea.

Gazeta de Bistriţa a intrat în posesia motivării deciziei luată la termenul din luna august de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş în acest dosar.

 

Mureşan a primit „vacanţă” de 4 zile în Austria

Potrivit documentului citat, avocatul lui Ioan Ovidiu Mureşan a depus la dosar o cerere de revocare a măsurii controlului judiciar şi o cerere de încuviinţare a modificării conţinutului obligaţiilor impuse prin luarea măsurii controlului judiciar, în sensul de a i se încuviinţa deplasarea inculpatului în perioada 15 – 19 septembrie 2015 în Viena- Austria.

„Apărătorul inculpatului M.I.O. solicită ca în temeiul art. 208 alin.5 rap. la art. 242 alin. 1 C. pr. pen să se dispună revocarea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpat apreciind că nu subzistă nici un temei care să justifice menţinerea acestei măsuri întrucât nu este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului. Arată că a depus decizia Curţii de Apel Cluj pentru ca atunci când instanţa o va analiza, va aprecia dacă mai este necesară menţinerea măsurii controlului judiciar raportându-se la dispoziţiile art. 5 din CEDO precum şi la art.2 din protocolul acestei convenţii. Dă citire acestor dispoziţii. Apreciază că în speţa de faţă măsura nu mai este necesară având în vedere că urmărirea penală este finalizată, dosarul se află în faza de judecată.

Întrebat fiind de către instanţă când a fost luată măsura controlului judiciar în speţa de faţă, apărătorul inculpatului M. I. arată că aceasta totalizează o perioadă de 8 luni, sentinţa penală este din 17.12.2014 iar ca stare de fapt este reţinută în perioada 2006-2010. În speţa de faţă arată că măsura preventivă este luată de peste 10 zece luni de zile având un caracter absolut nerezonabil. Solicită încuviinţarea deplasării inculpatului în Austria-Viena în perioada 14-19.09.2015 pentru ca acesta să o poată însoţi pe fiica sa în scopul transportării lucrurilor personale şi a instalării acesteia în campusul studenţesc.

Reprezentantul DNA solicită respingerea cererii de revocare formulată de inculpatul M. I. apreciind că în momentul de faţă nu se poate discuta despre o asemenea cerere, temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri trebuie menţinute raportat la faptele reţinute în sarcina inculpatului. Arată că speţa invocată de către apărătorul inculpatului M.I. se referă la o persoană care a fost sub control judiciar o perioadă de 4 ani apreciind că după 4 ani o astfel de măsură poate dobândi un caracter nerezonabil”, se arată în documentul citat.

 

Supravegheat de poliţiştii din Salva 

În ceea ce îl priveşte pe Leon Cloşcă, avocatul acestuia a depus la dosar o cerere de modificare a organului însărcinat cu supravegherea inculpatului solicitând ca supravegherea să se facă de către Poliţia Salva, şi nu de Poliţia Năsăud aşa cum a stabilit instanţa. Solicitarea acestuia a fost motivată prin faptul că 12 dintre martorii din dosar sunt chiar foştii săi subordonaţi care lucrează la Poliţia Năsăud, cu care îi este interzis să intre în contact.

 

Ce spune instanţa

„Din ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală (o analiză a lor în detaliu în această fază a procesului penal nu este posibilă), văzând şi faptul că aceşti inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru presupusele fapte pentru care au fost arestaţi preventiv rezultă că, în speţă, există suspiciunea rezonabilă că au comise faptele pentru care au fost arestaţi preventiv.

Apreciind că măsura controlului judiciar cu privire la aceşti trei inculpaţi este suficientă pentru buna desfăşurare a procesului penal, iar în prezent aceasta este în continuare necesară în acest sens date fiind infracţiunile pentru care aceştia sunt cercetaţi şi faza procesuală în care se află această cauză (s-a dispus începerea judecăţii şi s-a fixat primul termen de judecată), instanţa urmează a menţine măsura controlului judiciar luat faţă de inculpaţi, potrivit dispozitivului.

Referitor la cererea formulată (n. r. – deplasarea la Viena) de inculpatul M.I.O., instanţa o apreciază ca fiind pertinentă şi drept urmare o admite, cu atât mai mult cu cât în susţinerea cererii există argumente obiective.

Pentru asigurarea respectării obligaţiilor impuse şi cererea inculpatului C.L.A. este justificată în sensul solicitării schimbării organului de supraveghere desemnat având în vedere că cea mai mare parte din poliţiştii din cadrul Poliţiei Năsăud au calitatea de martori în cauză, iar inculpatul are interdicţie de a lua legătura cu aceştia”, arată instanţa.

Singurul care nu a formulat în instanţă vreo cerere la acest termen din luna august este Roberto Hasnăş, care potrivit motivării a fost „de acord cu menţinerea măsurii” controlului judiciar.

 

Pe 8 octombrie, primul termen de judecată pe fond

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş a respins cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de Mureşan, însă i s-a încuviinţat acestuia deplasarea la Viena în perioada 15 – 19 septembrie. De asemenea, a fost admisă şi cererea lui Leon Cloşcă de a fi supravegheat de poliţiştii Postului de Poliţie din comuna Salva, în loc de Poliţia oraşului Năsăud.

Restul obligaţiilor aferente controlului judiciar instituit celor trei inculpaţi au rămas în vigoare.

Prin încheierea penală din data de 19.05.2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureş s-a dispus începerea judecăţii, fixându-se ulterior primul termen de judecată pentru data de 8 octombrie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.