Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează testare profesională pentru selectarea funcţionarului public care urmează a fi redistribuit pe funcţia publică vacantă de inspector gradul profesional principal din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Concursul se desfășoară la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa, la data de 14 septembrie, de la ora 10.00.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

„-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: ştiinţe economice
-să fie în Corpul de rezervă al funcţionarilor publici şi să fi deţinut o funcţie publică din clasa I, grad profesional „principal” sau de nivel superior”, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa.

De asemenea copiile de pe actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

„Documentele de înscriere la testare se depun la sediul instituției/autorității publice în al cărei stat de funcții se află posturile aferente funcțiilor publice pentru care se organizează testarea profesională, în termen de 8 zile de la data afișării pe site-ul ANFP, www.anfp.gov.ro.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi la nr. de telefon : 0374.112.726”, mai adaugă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.