Partidul Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud, conducerea organizaţiei şi preşedintele Ionuţ Simionca, protestează prin intermediul acestui comunicat de presă faţă de aroganţa cu care primăria municipiului Bistriţa, primarul Ovidiu Teodor Creţu tratează Partidul Mişcarea Populară.
La sfârşitul luni iunie, PMP Bistriţa-Năsăud a depus la Direcţia Patrimoniu a Primăriei Bistriţa o adresă prin care formaţiunea politică a cerut un spaţiu adecvat pentru activităţi specifice unui partid politic înregistrat oficial.
Răspunsul, arată reprezentanţii PMP BN într-un comunicat remis redactiei noastre, unul „sec”, le-a fost dat după aproape două luni de zile de la depunerea cererii respective.
„Faptul că municipalitatea nu deţine spaţii pentru a le da în folosinţă partidelor politice, aşa cum permite legea, nu e un lucru care să ne bucure. Reamintim domnului primar Ovidiu Teodor Creţu că respectarea legii în România nu este un lucru facultativ, ci o obligaţie, aşa că dreptul Partidului Mişcarea Populară de-a avea un sediu oficial pus la dispoziţie de primărie trebuie respectat, aşa cum membri PMP respectă legile ţării noastre”, se precizează în documentul citat.
„Este inacceptabil modul în care primarul Creţu, ca reprezentant al unui partid politic mare, priveşte spre un partid încă mic şi de dreapta. Este total nedemocratic cum aceşti oameni înţeleg să facă politică într-un stat, totuşi, membru al Uniunii Europene. Probabil că dacă PMP era acum parte a arcului de guvernământ, avea alocat deja un sediu cu o chirie modică aşa cum au cei de la UNPR sau ALDE. În oraşe precum Bistriţa nu este deloc simplu să faci politică reală, adevărată, mai mult, unii chiar au grijă să îţi pună tot felul de piedici. E greu, foarte greu să vorbeşti despre Bistriţa europeană, iar mentalitatea ta să fie una a unui dictator din America de Sud”, arată preşedintele PMP Bistriţa- Năsăud, Ionuţ Simionca.