Candidatul Partidului Democrat Liberal Bistriţa-Năsăud la şefia Consiliului Judeţean, Vasile Borş, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă că intenţionează să conteste rezultatele alegerilor pentru preşedinţia CJ, din cauza numărului prea mare de voturi nule.
"Mie mi se pare anormal ca după numărarea a două treimi din voturi, şapte mii de voturi să fie nule. În acest sens am de gând să depun o contestaţie pentru a se reverifica aceste voturi nule, la Biroul Electoral Judeţean, dar voi depune o contestaţie şi la Biroul Electoral naţional, şi vor cere anularea votului la preşedinţia Consiliului Judeţean. Ştiţi că aseară a fost întrerupt curentul în 44 de localităţi ale judeţului. O fi fost furtună, dar nu atâtea localităţi să rămână în întuneric. Mie mi se pare dubios. După ce voi depune aceste contestaţii şi voi cere soluţionarea lor, vă voi spune mai multe", a declarat Vasile Borş.
Potrivit ultimelor date oficiale, Radu Moldovan (USL) a obţinut 45,26% din voturile valabil exprimate, iar Vasile Borş (PDL) a obţinut 38,11%.