După scandalul financiar izbucnit în jurul participării pugilistelor de la CSM Bistriţa la mondialul de la Taiwan, apar nemulțumiri și la box.
Astfel, şeful secţiei de box, profesorul Nicolae Zăprârţan se plânge de faptul că Federaţia nu a dat nici un leu pentru a participa la campioanatele europene din Ungaria.
„Mai sunt trei zile până la Campionatul European de box care va începe în data de 15. În 14 este sosirea, la Kesken, lângă Balaton, Ugaria. Un campionat la care speram să participăm și unde am avut selecționate cinci sportive, adică toate campioanele României. Din păcate pentru una nu am reușit să îi fac pașaportul.iar pentru celelalte patru speram că vom putea participa la acest important și cel mai mare concurs pe care îl avem în sezonul care a mai rămas. Din păcate Federația Română de Box, care este singura vinovată pentru tot ceea ce s-a întâmplat, pentru că nu numai noi suntem în această situație, sunt toți sportivii României, toți boxierii României, seniorii au plecat la Campionatul European, care sunt calificări pentru mondiale și olimpiade, au plecat cu banii lor, juniorii pleacă la Campionatul European cu un sponsor în spate, important, Lauruc Mihai de la Sighet, iar noi din păcate nu am găsit sponsorul sau nu ne-a găsit el pe noi”, a declarat antrenorul de box, Nicolae Zăpârţan, potrivit AS TV.