Politicienii din Bistrița-Năsăud condamnă și ei faptul că cei care au violat o elevă pe un câmp din Vaslui sunt judecați în libertate.

Tânăra, elevă la Liceul „Ion Mincu din Vaslui”, făcea naveta cu autobuzul, acasă la Muntenii de Sus. În toamna anului trecut, Silviu Burada (20 ani) a întrebat-o dacă nu vrea să o ducă acasă cu maşina pentru a ajunge mai repede. A acceptat fără să pună la îndoială seriozitatea acestuia, cu atât mai mult cu cât era amică cu el. Numai că în loc să o ducă acasă, individul, însoţit de un prieten, au dus-o pe un câmp la Văleni unde, şi-a mai chemat alți 5 prieteni să participe la viol.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, s-a arătat extrem de revoltat de faptul că violatorii sunt judecați în libertate.

„Cred că oamenii care produc infracțiuni cu violență nu ar mai trebui să mai iasă de acolo. Vă spun sincer că mie nu îmi vine să cred tot ceea ce citesc sau tot ceea ce am văzut pe televiziuni în ultima perioadă. Cu oameni care au violat acea tânără la modul barbar la care au făcut-o să spună că nu regretă fapta. Nu știu e noaptea minții și cred că aici ar trebui să fim extrem de atenți. Mulți dintre noi avem copii, știm ceea ce se poate întâmpla în astfel de situații, și eu cred că aceste infracțiuni cu violență ar trebui să fie pedepsite cu mult mai drastic. De asemenea, oare de ce nu vrea societatea românească să i-a într-o discuție colegială, prietenească, amiabilă, răspunderea Magistratului. Oare acel domn judecător, care, s-ar putea să vorbesc eu prostii, dar vorbesc din informațiile publice pe care le am, care a eliberat șapte violatori, oare nu ar trebui să răspundă într-un fel?
Și sigur eu nu sunt specialist în domeniul acesta, dar eu cred că sunt foarte mulți oameni cu foarte multă experiență din Universitățile de Drept, din structurile profesionale, Asociațiile profesionale ale Magistraților, care să analizeze la modul foarte serios. Știți cum e, am căzut cu toții în societatea românească în acest păcat. Ce tare că am vazut-o pe Udrea cu cătușe, ce tare că l-am vazut pe ăla cu cătușe și am rezolvat problema. E și aceasta o problemă dar nu singura”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Radu Moldovan.

Nici Stelian Dolha nu a rămas indiferent în privința acestui caz.

„Totuși sper ca și inspecția judiciară care urmează, sper ca și CSM-ul să se implice și această problemă să fie rezolvată, acest caz să fie rezolvat, să fie finalizat în mod corect și modul corect știm cu toții că este altul. Pe de altă parte m-s surprins neplăcut reacția cetățenilor din comuna respectivă. Cum să te solidarizezi cu cei șapte viloatori, când de fapt victima este o minoră și tu nici măcar să nu amintești de victimă, ce s-a întâmplat acolo în aceste momente. De ce mi-am pus aceste semne de întrebare și de ce vă spun lucrurile acestea, pentru că am impresia că acolo, în satul respectiv s-au pierdut niște valori morale și aceasta este foarte grav, pentru că noi am avut din străbuni niște valori pe care le-am păstrat cu sfințenie și noi va trebui să ne reîntoarcem la acele valori. Sper ca acest caz să fie izolat, să fie doar acolo. M-a surprins pozitiv în schimb reacția societății civile, a fost spontană, a explodat, a fost extraordinară, așa trebuie să reacționeze o societate civilă într-o țară europeană. La un astfel de caz imediat trebuie să reacționezi și s-au pornit acele petiții”.

Copreședintele PNL BN, Stelian Dolha nu a semnat însă petiția.

„Nu am semnat încă petiția și să vă spun acum și ce cred eu despre acei politiceni. I-am văzut și în județul BN, care imediat s-au năpustit să semneze acele petiții pornite de societatea civilă. Eu vă spun că un președinte de Consiliu Județean ca și cel de la Bistrița și un președinte și un parlamentar PSD chiar și chiar și cel de la Bistrița, are alte arme mult mai mari decât petiția în sine, și anume, te duci și modific Codul Penal. Dacă vrei înăspriți și trebie să înăsprim pedepsele pentru viol”, a declarat Dolha.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.