La data de 27 iulie au intrat în vigoare noile modificări la Legea drepturilor de autor, aceasta după ce vineri a fost publicat un act normativ în acest sens, în Monitorul Oficial al României.

Actul normativ stabilește categoriile de opere și fonograme protejate prin drepturi de autor sau drepturi conexe cărora li se aplică statutul de operă orfană.

Este considerată operă orfană o operă sau fonogramă al cărei titular nu este identificat, sau, în cazul în care există mai mulți titulari identificați, dar niciunul nu este localizat nici măcar după o căutare complexă a titularilor drepturilor de autor.

Potrivit documentului, statutul de operă orfană se aplică următoarelor categorii de opere și fonograme care au fost publicate pentru prima dată într-un stat membru sau, în absența publicării, care au fost difuzate pentru prima dată într-un stat membru:
-operelor sub formă de cărți, jurnale, ziare, reviste sau alte scrieri care se găsesc în colecțiile bibliotecilor, instituțiilor de învățământ sau muzeelor accesibile publicului, precum și în colecțiile arhivelor sau ale instituțiilor patrimoniului cinematografic sau sonor;
-operelor cinematografice, audiovizuale și fonogramelor aflate în colecțiile bibliotecilor, ale instituțiilor de învățământ sau ale muzeelor accesibile publicului, precum și în colecțiile arhivelor sau ale instituțiilor patrimoniului cinematografic sau sonor;
-operelor cinematografice și audiovizuale și fonogramelor produse de organismele publice de radiodifuziune și de televiziune până la 31 decembrie 2002 inclusiv și aflate în arhivele acestora.

De asemenea, utilizarea operelor sau fonogramelor orfane de către biblioteci, instituții de învățământ și muzee accesibile publicului, de către arhive, instituții ale patrimoniului cinematografic sau fonografic, instituțiile publice de radiodifuziune și de televiziune, se poate realiza prin două modalități:
-punere la dispoziția publicului;
-reproducere, în vederea digitizării, punerii la dispoziție, indexării, catalogării, conservării sau restaurării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.