Din totalul de puţin peste 13 mii de apeluri primite la serviciul unic de urgenţă doar 7670 au fost reale, cerându-se ajutor în situaţii limită.

Aproape 63 % din totalul de intervenţii au fost efectuate de angajaţii Ambulanţei, 18 % au fost efectuate de Poliţie, ISU şi Smurd peste 16 % şi Jandarmeria aproape 3 procente.

Reprezenţanii STS avertizează că orice apel la 112 mobilizează un echipaj de salvare. Dacă urgenţa este falsă, acel echipaj devine inoperant, astfel încât nu mai poate acorda asistenţă medicală de urgenţă acelor persoane care au într-adevăr nevoie.

De constatarea şi sancţionarea contravenţiilor săvârşite prin apelarea abuzivă a 112 se ocupă Poliţia.

Conform legii (OUG 34/2008), apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă 112 şi alertarea falsă a agenţiilor de intervenţie se pedepseşte cu amenda de la 500 de lei la 1.000 de lei.

Numarul unic de urgenţă 112 poate fi apelat gratuit în orice ţara din UE

La nivel european, doar 1 din 4 cetăţeni ai UE cunoaşte faptul că 112 este numărul de Urgenţă pe care îl poate apela în toate ţările Uniunii Europene. Mai mult decât atât, această cifră stagnează de ani de zile şi variază semnificativ în ţările europene, sustine STS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.