La data de 31 iulie, expiră abonamentele de parcare tip reşedinţă pentru zona delimitată de străzile Andrei Mureşanu, Colibiţei, Năsăudului, Sucevei şi Calea Moldovei.

„Prin urmare, în conformitate cu art. 51 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă ale municipiului Bistriţa aprobat prin Hotărârea nr. 31/29.03.2012 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, la expirarea perioadei de valabilitate a abonamentelor de parcare tip reşedinţă, acestea se vor prelungi cu încă 12 luni, cu condiţia achitării tarifului aferent.
Pentru prelungirea perioadei de valabilitate, utilizatorul locului de parcare se va prezenta la casieria Direcţiei Patrimoniu din str. Gheorghe Şincai nr. 2 în vederea achitării tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz”, informează municipalitatea.

În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent locului de parcare până la data 10.08.2015, va pierde dreptul de prelungire a abonamentului, iar locul de parcare va fi reatribuit altor solicitanţi. După această dată, plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare va fi ridicată, iar pentru remontarea placuţei se va achita taxa de 50 lei.

„În cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat chitanţa, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare;
De asemenea, în cazul în care v-aţi schimbat numărul de telefon mobil, vă solicităm să ne comunicaţi noul număr”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.