Poliţia a fost sesizată la data de 1 iulie, despre faptul că o minoră, în vârstă de 17 ani, din comuna Bistriţa Bârgăului, ar fi fost victima unui viol săvârşit de către doi tineri pe raza localităţii Dumitriţa.
Aceasta ar fi mers la cules de cireşe cu un vecin cu care ar mai fi fost şi altă dată, însă ceea ce nu ştia fata era ce gânduri avea acesta cu ea.
Se pare că ajunşi în livadă, ar mai fi apărut un bărbat care a legat+o cu o frânghie, iar apoi sub ameninţări, fata a trăit drama vieţii ei.
La un moment dat, profitând de neatenţia unuia din cei doi, aceasta a reuşit să scape şi să ajungă în sat unde a cerut imediat ajutor.
„La scurt timp, poliţiştii bistriţeni au reuşit depistarea tinerilor denunţaţi, care au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud pentru audieri.
Din conţinutul materialului probatoriu administrat în dosar rezultă faptul că doar una dintre cele două persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Dumitriţa, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu minora, neexistând probe care să dovedească şi participarea celeilalte.
Ulterior, persoana vătămată şi-a retras plângerea prealabilă, formulată împotriva tânărului, în vârstă de 22 de ani, ca urmare a împăcării cu acesta”, informează IPJ BN.
Întreg probatoriul existent a fost prezentat procurorului competent, urmând a se pronunţa o soluţie legală.