Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au efectuat, marţi, cinci percheziţii domiciliare în municipiul Bistriţa şi comuna Nuşeni. Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, după ce în urmă cu trei ani i-au tras o bătaie soră cu moartea unui bărbat din Nuşeni, acesta fiind lovit în cap şi cu o secure. Cu aceeaşi secure a fost lovită atunci şi fiica bărbatului, în vârstă de doar doi anişori.
Cele cinci persoane ale căror locuinţe au fost percheziţionate de poliţiştii bistriţeni au vârste cuprinse între 20 şi 56 de ani.
„Acestea sunt bănuite că în noaptea de 27/28 iulie 2012, ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Nuşeni, şi i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri, cu diferite obiecte contondente, care i-au cauzat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în pericol.
Totodată, persoana vătămată a primit şi o lovitură în cap cu tăişul unei securi, în timpul agresiunii fiind lovită, cu aceeaşi secure, în zona feţei, şi o minoră, de 2 ani, leziunea suferită de aceasta necesitând acelaşi număr de zile de îngrijiri medicale ca în cazul tatălui ei”, se arată într-un comunicat al IPJ BN.
În urma percheziţiilor efectuate au fost depistate 140 de ţigarete provenite din contrabandă şi 22 de cartuşe cu glonţ, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus măsura reţinerii acestora pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, tentativă la omor calificat şi violare de domiciliu, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.