O delegaţie a Colegiului Silvic Transilvania Năsăud, format din profesoarele Gioconda Neamţ, Gabriela Onul, elevul Bogdan Moniţa şi însoţită de reprezentantul ISJ BN, dl Ioan Ioja, a participat, marţi 16 iunie 2015, la ceremonia de decernare a titlului de “Şcoală Europeană 2015”, fiind a 8-a unitate de învăţământ, în ordinea punctajului.

La această competiţie ne-am prezentat cu un portofoliu de 15 proiecte şi activităţi de cooperare internaţională derulate în ultimii 3 ani, prin diverse finanţări nerambursabile, dintre care amintim Programul Erasmus +, Programul Tineret în acţiune, POS-DRU, Fondul ONG etc.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a premiat, prin reprezentanţii săi,  cele 60 de unităţi de învăţământ preuniversitar desemnate câştigătoare la a XII-a ediţie a Competiţiei Naţionale „Şcoala Europeană”. Festivitatea de decernare a premiilor s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului (Sala Spiru Haret), cu începere de la ora 13:00, fiind prezente oficialităţi din guvern şi parlament şi senat. Dna Ecaterina Andronescu a oferit Diplome de Excelenţă fiecărei şcoli participante.

La ediţia din acest an s-au înscris 115 unităţi de învăţământ preuniversitar din 35 de judeţe şi din municipiul Bucureşti. Fiecare şcoală câştigătoare a primit certificatul „Şcoală Europeană – 2015” şi un premiu în valoare de 5.000 lei, care va fi utilizat exclusiv pentru dotări. Decizia privind bunurile ce urmează a fi achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi şcolare. Certificatul are o valabilitate de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a-l obţine. În acest sens, trebuie să dezvolte noi proiecte de parteneriat cu şcoli din Uniunea Europeană, iar managementul trebuie să fie unul de calitate, centrat pe dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei. Pentru noi este cel de-al doilea premiu pe care îl obţinem consecutiv, fiind un imbold de continuare a demersurilor internaţionale pe care le derulăm la nivelul şcolii. De asemenea, acest premiu vine ca o recunoaştere a eforturilor pe care şcoala le depune pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu asigurate elevilor şi preocuparea constantă a cadrelor didactice de la Colegiul Silvic Transilvania Năsăud pentru performanţă.

Competiţia Naţională „Şcoala Europeană” (an de lansare: 2004) se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în activităţi/programe/proiecte europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale şi constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii.

Evaluarea candidaturilor şcolilor înscrise s-a realizat pe baza următoarelor criterii: coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare cu politica generală a instituţiei şcolare, integrarea activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare în programul curent al şcolii, performanţele şcolare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naţionale, olimpiade şi concursuri şcolare, asigurarea egalităţii de şanse, continuitate şi constanţă în derularea de activităţi/proiecte/programe comunitare, strategie şi modalităţi de implementare şi evaluare, strategie şi modalităţi de valorizare (diseminare şi exploatare a rezultatelor/produselor), dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei prin activităţile de cooperare europeană şi calitatea documentelor de candidatură (documentele manageriale din perioada 2012-2015, formularul de candidatură şi portofoliul ilustrativ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.