Lucian Nagy & Balkumba Tribe, vor concerta la Bistrița, pe data de 25.06.2015,  la Sinagogă.
Evenimentul care este realizat cu sprijinul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița si Societatea de Concerte Bistrița, va începe de la ora 20:00, iar prețul unui bilet este de 10 lei, însă pentru elevi, studenți și pensionari este redus la 5 lei.

Concertul face parte din turneul românesc, care se derulează în perioada 15 iunie 2015 – 01 iulie 2015, în oraşele Timişoara, Arad, Braşov, Craiova, Târgu Mureş, Satul Mare, Bistriţa, Târgoviște şi Bucureşti.

Proiectul Lucian Nagy & Balkumba Tribe a fost iniţiativa lui Lucian Nagy (poli-instrumentist, aranjor şi compozitor) şi înfiinţat în anul 2014. Acest proiect are ca parteneri: Asociaţia Pro Philarmonia, Bucharest Jazz Festival, Filarmonica ”Banatul” Timişoara, Filarmonica de stat Arad, Enotech, Roconnect, Imprimeria Mirton, Syncro Translation Psihoreli Construct și Credo Music.

„Scopul principal a proiectului Lucian Nagy & Balkumba Tribe este acela de a realiza o fuziune perfectă de cultură, atât muzicală cât şi de etnii diferite, creeându-se astfel un balans unic între muzicieni din diferite culturi. Prin asta încercăm să contribuim la dezvoltarea socială, culturală şi intelectuală a publicului”, informează organizatorii într-un comunicat remis redacției.

Muzicieni sunt:

-Lucian Nagy – saxofoane, flaut, kaval bulgar, duduk & alte instrumente etnice
-Gabriel Rosati – trompetă
-Sebastian Spanache – pian, keyboards
-Johann Berby – bass
-Csabi Pusztai – tobe
-Steve Brookfield – sunetist

De organizare se ocupă:

-Andris Ovidiu Florian-Manager artistic
-Szekeres Ferencz-Suport tehnic
-Tulai-Depner Daniela-Coordonator la faţa locului

Tribul (sau Lucian Nagy & Balkumba Tribe) a luat naştere în Februarie 2014 la iniţiativa lui Lucian Nagy. Primul concert susţinut în această formulă a avut loc la Berlin în urma unei invitaţii venite din partea Institutului Cultural Român. Lucian Nagy şi ceilalţi membrii ai grupului au decis că acesta era momentul oportun pentru a concepe un grup unic. Astfel, în jurul acelui concert important din Berlin s-au mai organizat câteva concerte şi în România.

Ideea numelui de “Balkumba Tribe” a fost conceput de către Lucian Nagy în urma multor ani de studiu în aşa numită sfera de “World Music”, fiind astfel fuzionate idei din cultura muzicală balcanică şi cea indo-africană. Apar şi influenţele din sfera “jazz-ului” şi a muzicii “afro-latin” deoarece fiecare membru al grupului vine dintr-o zonă unde a studiat cu maeştrii ai acestui vast gen.

Balkumba Tribe reprezintă “fuziunea” perfectă de cultură, atât muzicală cât şi de etnii diferite, creând astfel acel balans unic între muzicieni. Fiecare membru al “Tribului” lasă ca amprenta culturii muzicale din care provine să se manifeste într-un mod natural. Prin ingredientele muzicale aduse de către Johann Berby din sfera de muzică afro-indiană şi influenţele de ethno – jazz ale lui Sebastian Spanache & Lucian Nagy, se poate spune că tot spectrul conceptual al Tribului primeşte un aer proaspăt şi original. Binenţeles că la toate acestea se adaugă Csabi Pusztai şi Gabriel Rosati care dau acel “ groove” unic prin împletirea de ritmuri din sfera afro-indiană, middle-east & jazz. Prin această fuziune de culturi etnice pentru Trib muzica reprezintă acel Tot unitar.

Navigând pe meridianele culturilor lumii, muzicienii grupului “Lucian Nagy & Balkumba Tribe”, virtuozi desăvârşiţi ai instrumentelor lor, ne ademenesc într-o călătorie spectaculoasă, încărcată de aventuri muzicale brodate pe canavaua unor imagini exotice provocatoare de reverii.

Muzica Tribului a fost compusă de către liderul grupului, Lucian Nagy şi a fost menită pentru a fi prezentată în cadrul festivalelor de World-Music, Jazz.


Lucian Nagy, născut în 07.01.1983 în Arad, Lucian Nagy a absolvit Liceul de Muzică ”Sabin Drăgoi” din Arad, la secţia clarinet şi Facultatea de Jazz “Richard Oschanitzky” din cadrul Universităţii Tibiscus din Timişoara, la saxofon alto.

A urmat cursuri de măiestrie cu saxofonistul Bob Franceschini, la New York şi de muzică afro-latină şi braziliană cu pianistul Paul de Castro, în Los Angeles.

Lucian Nagy este poli-instrumentist, aranjor şi compozitor: el stăpâneşte, deopotrivă, saxofoanele alto, sopran şi tenor, clarinetele, flautul, cavalul bulgăresc, dudukul şi clarinetul pku armenesc, fluierele ney, mizmar, arghul, bansuri-ul indian, ewi, fluierele chinezeşti hulusi şi xiao, precum şi instrumentele de percuţie djembe, pandeiro, caxixi, clopotele africano/braziliene agogo, congas, berimbau.

În cariera sa, Nagy a cântat cu mari muzicieni: Eldad Tarmu – vibrafon, (SUA), Paul de Castro – pian (SUA), Gabriel Rosati – trompetă (SUA), Henry ”Skipper” Franklin – bass (SUA), Gunther Hampel – clarinet bas şi flaut (Germania), Tom Wolfe – ghitară (SUA), Tom Smith – trombon (SUA), Brian Torff – bass (SUA), Florence Melnotte – pian (Franţa), Rick Condit – saxofon (SUA), Karen Gallinger – voce (SUA), Sandy Patton – voce (SUA), Peter Herbolzeimer – compozitor şi aranjor (Germania), Poldi Big Band (Germania), BraziLatAfro Project (USA, EU), Orquesta Dengue (Germania), Bega Blues Band (România), Anca Parghel – voce (România), Elena Mîndru – voce (România).

Gabriel Rosati, trompetistul, trombonistul, cântăreţul şi compozitor-aranjorul în stilurile Afro-Cuban-Brazilian , R&B, pop, jazz, realizator de coloană sonoră pentru filme, reclame, expoziţii şi pedagog, Gabriel Rosati a fost nominalizat ca Cel mai bun jazzist, la Premiile the Orange County Music Awards 2008. Stabilit în Los Angeles, el este trompetist în Orquesta Guayao, Angel Lebron Y su Orchestra. Cu ani în urmă, Rosati a cântat cu Tito Puente Jr. Orchestra, Francisco Aguabella, cu grupul columbian “La Sonora Dinamita” şi cu faimoasele trupe mexicane Sonora Santanera, Mariachi Universal şi Mariachi America Internacional.
Gabriel Rosati a absolvit Conservatorul Naţional de Muzică din Pescara (Italia), cu licenţa în interpretare la instrumente de alamă, teorie şi solfegiu, armonie, psihologie, pedagogie. Ulterior, Rosati a studiat aranjamentul şi trompeta la Dick Groove University of Los Angeles (1990).
Compozitor eclectic, Gabriel Rosati este autorul coloanei sonore a filmului francez “The Room of the Words” de Martìn Brochàrd.

Gabriel Rosati este autor a 13 metode de jazz, dintre care se remarcă: “Latin American Trumpet Music” şi “The Salsa Trumpet” pentru Mel Bay Publications. El a publicat, de asemenea, o metodă proprie pentru trompetă: “Il Trombettista Autodidatta” . la Carisch ed., precum şi a două volume pentru Curci Ed: “Milva sings Piazzolla” şi “Per chi suona la Tromba”. La editura ADG Productions, Rosati a realizat: “Latin Brass Soloist”, “100 Ultimate Blues Riffs” şi “The Latin Sax Soloist”. Rosati a publicat volumul “Claudio Roditi note by note solos transcriptions”, editat de Colin Publ. (New York). Unul dintre albumele sale, “Brazilatafro Project” vol.2, a fost publicat ca Play-Along de Dorn Publications, în numărul din iunie/iulie’99 al revistei “Jazz Player”.

 

Sebastian Spanache este unul dintre liderii noii generaţii de tineri muzicieni de jazz din România.

Cântând pe scene romaneşti şi internaţionale, în festivaluri, proiecte personale, Sebastian Spanache promovează întotdeauna un sunet viu şi o prezenţă solidă care determină perfect orice situaţie muzicală.


Johann Berby, născut în 1983, în mijlocul Oceanului Indian, pe Insula Reunion, cultura şi sensibilitatea muzicală a lui Johann Berby sunt o reflectare a originii sale: indiană, malgaşă şi cea din Mozambic.

Johann Berby început să cânte la bas electric la vârsta de 16 ani. În 2001, la 18 ani, a devenit parte a CMA (Centrul de MUSIQUES Actuelles de Valenciennes), unde şi-a perfecționat tehnica cu maestrul Eric Plantain. El a fost admis, de asemenea, la Școala Națională de Muzică din Valenciennes, la clasa lui Charles Claisses, care l-a învățat contrabasul clasic și l-a ajutat în studiul jazzului.

Ulterior, mentor i-a devenit violoncelistul şi basistul Vincent Ségal, de la care Johann Berby şi-a însuşit o viziune eclectică asupra muzicii, precum și magia muzicii tradiționale din Africa, Asia, Europa și America, învăţând să aprecieze importanța rădăcinilor sale.
Johann a renunţat la studiile Conservatorului Valenciennes și s-a mutat la Paris. El a intrat la Conservatorul din arondismentul 19 pentru a studia contrabasul cu Marie-Christine Dacquie.


Csaba Pusztai, născut în 03.03.1975 în Cegléd – Ungaria, Csaba Pusztai a început să cânte la baterie şi percuţie la vârsta de şapte ani, fiind apreciat pentru versatilitate şi pentru plăcerea de a cânta în diferite contexte muzicale.
Numele său apare pe mai mult de 100 de discuri, în showuri TV şi pe banda sonoră a unor filme.

Steve Brookfield este un bine apreciat compozitor, producător, muzician şi inginer de sunet britanic care s-a remarcat pe o paletă largă de proiecte, înfăptuite cu muzicieni din medii foarte diverse.

 

Afis Bistrita A4-001

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.