Datorită accidentelor care se pot petrece în apropierea cursurilor de apă și a lacurilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistrița” apreciază căcet ățenii ar trebui să ia câteva măsuri.

Astfel, cetăţenii cu o serie de reguli şi măsuri ce trebuie respectate în scopul prevenirii acestor evenimente nedorite:

„- frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
– respectaţi întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement;
– evitaţi scăldatul în lacuri sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
– nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe stânci, poduri sau alte elemente de construcţii;
– nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
– nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;
– să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. Ei se vor scălda numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistrița”.

Totodată, cetăţenii au obligaţia să respecte panourile de avertizare “Scăldatul interzis, pericol de înec” şi să conştientizeze riscurile la care se expun atunci când se scaldă în locuri neamenajate pentru că plata unei clipe de neatenţie poate fi o viaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.