Președintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, consideră că extremiștii maghiari ar putea folosi ca argument, recunoașterea Kosovo, pentru obținerea unui teritoriu separatist în inima României. Totodată este de părere că reprezentanții statului român nu ar trebui să mai „ia de capul lor decizii capitale privind soarta românilor”.

„Premierul Victor Ponta a acceptat că propunerea PRU privind necesitatea unui referendum pentru adoptarea euro este o idee democratică. La fel de democratic însă este să supunem votului românilor, în același referendum, și problema recunoașterii Kosovo deoarece, prin implicațiile sale, acest gest va crea probleme în interiorul României prin stimularea extremismului și separatismului maghiar.

Reprezentanții statului român trebuie să înceteze să mai ia de capul lor decizii capitale privind soarta românilor. Faptul că ideea adoptării euro a fost lansată fără nicio consultare cu cetățenii și fără ca ideea firească a unui referendum pe această tema să fie luată în calcul în cadrul discuțiilor la nivel înalt pe această temă ne indica dorința factorilor de decizie: Guvern, Președintie, BNR, de a lua această decizie în spatele ușilor închise. Aceeași direcție se configurează și în chestiunea recunoașterii Kosovo.

Partidul România Unită a fost singura formațiune politică din România care a solicitat referendum pe tema euro și care se opune adoptării monedei europene pentru a evita pierderea de suveranitate a statului român și pentru a opri prăbușirea nivelului de trai, consecințe directe ale renunțării la moneda națională. În egală măsură, PRU se opune recunoașterii Kosovo de către România pentru că acest lucru va fi utilizat de către extremiștii maghiari ca argument forte pentru obținerea unui teritoriu separatist în inima României”, informează Bogdan Diaconu, într-un comunicat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.