Bistriţeanul Ovidiu Puţura, fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, intră în a şasea lună de arest preventiv. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis ca acesta să mai stea încă 30 de zile în arest preventiv, cu toate că este trimis în judecată. Unul dintre judecătorii ICCJ s-a abţinut în cazul lui, cererea fiindu-i acceptată de colegi.

 

Ovidiu Puţura a fost arestat încă de la sfârşitul lunii ianuarie la cererea procurorilor DNA. În luna aprilie a fost trimis în judecată de către aceiaşi procurori anticorupţie, iar el a mai primit de atunci încă două luni de arest preventiv. Judecătoarea care ar fi fost implicată în dosar, Iacob Corina, încă nu a păţit nimic, nefiind trimisă încă în judecată. Mai jos vă redăm decizia magistraţilor pe scurt vis-a-vis de un nou mandat al lui Ovidiu Puţura.

 

Deciziile instanţelor în privinţa lui Puţura

” În baza art.348 alin.2 rap. la art.207 alin.4 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Puţura Ovidiu. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului Puţura Ovidiu. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 14.05.2015”, este decizia CA Bucureşti privindu-l pe Ovidiu Puţura.

”Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Puţura Ovidiu împotriva încheierii din data de 14 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 2415/2/2015. Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă”, arată decizia definitivă a magistraţilor de la ICCJ.

 

Trimis în judecată pentru luare de mită

Ovidiu Puţura a fost trimis în judecată în aprilie pentru dare de mită, iar magistratul bistriţean care ar fi luat mita, Iacob Corina, a primit disjungerea cauzei. Noi date apar în rechizitoriul procurorilor privind mite în papuci, date la un restaurant din Bistriţa, petreceri restrânse la restaurante de lux din Bucureşti, precum şi sejururi la hoteluri din Mamaia. Gazeta de Bistriţa vă prezintă rechizitoriul procurorilor DNA.

 

Cum i-a dat Puţura ”papucii” judecătoarei Corina Iacob

Procurorii DNA vorbesc în cadrul rechizitoriului despre Iacob Corina, care s-a întâlnit în faţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu Ovidiu Puţura în ianuarie 2015. Au mers ulterior la un restaurant din municipiul Bistriţa, unde inculpata Iacob Corina a primit numeroase foloase necuvenite de la colegul său, constând în principal în articole de încălţăminte.

 

”În drept, faptele inculpatului Puţura Ovidiu

  • * de a promite inculpatei Iacob Corina – judecător la Tribunalul Bistriţa şi membru al completului de judecată căruia i-a fost repartizat dosarul (…)/(…)/2012, că, din funcţia pe care o va exercita în perioada următoare în Ministerul de Justiţie, respectiv aceea de secretar de stat, sau printr-o persoană ce poate influenţa membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea de către (…) a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia, pentru a o determina să pronunţe o hotărâre favorabilă în dosarul în care soţia sa era reclamant recurent prin influenţarea de către aceasta (…) ,
  • * de a remite inculpatei Iacob Corina, prin intermediul soţiei sale (…) foloase necuvenite constând în articole de încălţăminte

întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000.

După ce a aflat că inculpatul Puţura Ovidiu este secretar de stat în Ministerul de Justiţie, în timpul unei întâlniri de la Hotelul (…), (…) i-a solicitat lui (…) să discute cu inculpatul Puţura Ovidiu pentru a-l ajuta în obţinerea unei hotărâri favorabile.

În perioada 12 – 13.11.2013, anterior termenului de judecată din data de 14.11.2013 din dosarul nr. (…)/2010 la care s-au discutat probele, (…) fiind interesat în aprobarea unei expertize contabile, inculpatul Puţura Ovidiu a participat la o partidă de vânătoare derulată pe timp de noapte, în localitatea Sinaia, organizată special pentru magistrat de către (…), prin intermediul unui apropiat al acestuia. Cazarea a fost asigurată de (…) la Hotelul (…). Acesta a suportat toate cheltuielile aferente organizării evenimentului inclusiv plata persoanelor ce le-au asigurat compania.

 

Faptele lui Ovidiu Puţura

În luna noiembrie 2013 inculpatul Puţura Ovidiu a participat la o partidă de vânătoare pe timp de noapte organizată de (…) în localitatea Sinaia. (…).

  • – în luna mai 2014, inculpatul Puţura Ovidiu a beneficiat de o petrecere restrânsă organizată de (…) la un local de lux din mun. Bucureşti. (…).
  • – în perioada (…) iunie 2014, inculpatul Puţura Ovidiu a beneficiat de un sejur la Hotelul (…) din Mamaia, pentru el şi încă o persoană, costurile aferente fiind suportate de (…).
  • – în primăvara anului 2014, prin intermediul lui (…), a primit de la (…) suma de 30.000 de lei.

 

Ce spune DNA despre Ovidiu Puţura

”În cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Puţura Ovidiu i-a promis inculpatei Iacob Corina, judecător la Tribunalul Bistriţa – Secţia civilă, că, din funcţia pe care o va exercita în perioada următoare în Ministerul de Justiţie, respectiv aceea de secretar de stat, sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către o persoană din familia judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.

În schimbul intervenţiei promise, inculpatul Puţura Ovidiu i-a solicitat judecătoarei Iacob Corina să pronunţe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soţia sa era reclamant recurent. În acelaşi context, inculpatul Puţura Ovidiu a remis inculpatei Iacob Corina, prin intermediul soţiei sale, foloase necuvenite, constând în articole de încălţăminte.  În perioada 2013 – 2014, inculpatul Puţura Ovidiu a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, cheltuieli aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile acestuia din urmă. În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 80.970 euro şi 966 USD, ridicate de la inculpatul Puţura Ovidiu cu ocazia percheziţiei domiciliare”, arată procurorii DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.