La data de 12 mai, la Teatrul de Vară de pe Pietonalul Liviu Rebreanu, a avut loc finala concursului „Cunosc Valorile Bistriței”.

Scopul concursului a fost de a implica elevii orașului în viața comunității, temele fiind în strânsă legătură cu viața în comunitate.

Concursul s-a adresat elevilor din ciclul gimnazial din toate școlile municipiului Bistrița, iar echipele au fost alcătuite din 3 elevi.

„Felicitări tuturor elevilor partipanți la a doua ediție a concursului „Cunosc Valorile Bistriței?”. Felicitări și multe mulțumiri și profesorilor care i-au îndemnat și îndrumat dar și părinților concurenților. Concursul devine deja o tradiție și sperăm să îl dezvoltăm și să îmbunătățim în fiecare an”, au scris organizatorii pe pagina de socializare.

Elevii au avut 10 întrebări sistem test grilă și 10 întrebări libere și au fost din istoria secolului XX.

Premiul întâi a valorat 1500 de lei (câte 500 de lei pentru fiecare membru al echipei), premiul al doilea 1200 de lei (câte 400 de lei pentru fiecare membru), iar premiul trei 900 de lei (câte 300 de lei pentru fiecare).
Concursul a fost cofinanțat din bugetul local al orașului pe anul 2015 și susținut de HOG Bistritz Nosen.

Pentru mai multe fotografii intrați pe pagina de socializare Bistriță Civică.

sursa foto: Bistrița Civică

10410819_377737889084215_4061322942161107996_n 10422084_377737362417601_2094934403885334228_n 10929199_377737282417609_1393140784109903803_n 11039842_377737662417571_6382704386913552252_n 11053237_377737475750923_7560235717054186298_n 11062076_377737109084293_6393703527568485760_n 11113822_377737285750942_5904103119109519229_n 11139442_377737115750959_3453606604877037117_n 11150955_377738225750848_3105438150949217663_n 11167688_377737445750926_6913133628797129201_n 11167688_377737592417578_1504524015528986247_n 11196246_377737199084284_6675827976802920028_n 11219633_377737412417596_9110072363331111659_n 11219633_377737552417582_5807807990065121774_n 11227526_377737645750906_5051194907930675256_n 11245506_377737629084241_4431683385512772279_n 11257058_377737519084252_955534814444327417_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.